Ajutorul social va putea fi solicitat și prin telefon

  • 08 Noiembrie 2017 09:16
Ajutorul social va putea fi solicitat și prin telefon

Modalitatea de solicitare a ajutorului social de către cetățeni a fost simplificată, transmite IPN cu referire la modificările aprobate de Guvern în Regulamentul cu privire la modul de stabilire și de plată a ajutorului social.

Astfel, conform modificărilor operate, solicitarea de ajutor social va putea fi depusă nu doar pe suport de hârtie, cum este în prezent, dar și prin telefon. De asemenea, cererile incomplete vor fi acceptate pentru examinare urmând ca pe parcursul a cinci zile lucrătoare din momentul înregistrării să fie fi prezentate datele sau actele necesare.

Cererile vor fi înregistrate și examinate prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Asistență Socială”.

Prin alte modificări este reglementat mecanismul de implementare a Acordului de cooperare încheiat între beneficiarul de ajutor social și Direcția asistență socială și protecție a familiei. Astfel, persoana care va beneficia de prestații sociale își asumă obligația să utilizeze resursele financiare primite în folosul familiei, primordial pentru asigurarea cu produse alimentare, vestimentație, îngrijiri medicale și școlarizarea obligatorie a copiilor.

Corectitudinea utilizării banilor primiți va fi verificată de comisiile instituite la nivel local. Dacă se va constata încălcarea repetată a obligațiilor asumate, ajutorul social va fi stopat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
23,76
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:3,64 m/s
Tue
20
Wed
21
Thu
23
Fri
16
Sat
16
Arhivă Radio Chișinău