Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic, vor purta brățări la mână sau la picior

  • 22 Aprilie 2020 14:56
Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic, vor purta brățări la mână sau la picior

Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic, cu ajutorul unei brățări la mână sau la picior, care va fi instaltă imediat după emiterea de către instanță a ordonanței de protecție. Prevederile se conțin într-un proiect de lege avizat de către Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități, transmite IPN.

Potrivit proiectului, brățările vor fi aplicate bănuitului, învinuitului sau inculpatului de comiterea faptelor de violență în familie. Odată cu aplicarea monitorizării electronice a agresorului, ordonanțele de protecție vor fi expediate organului de probațiune spre executare.


Totodată, și victima sau membrii familiei acesteia pot purta un sistem electronic de supraveghere, de tipul unui telefon GSM de mici dimensiuni, care să permită verificarea respectării obligației agresorului.

Monitorizarea electronică va putea fi aplicată și condamnaților care se deplasează fără escortă sau însoțire și celor care se deplasează pe o durată scurtă de timp în afara penitenciarului. De asemenea, este vorba și despre persoanele cărora le este aplicată o măsura preventivă cu stabilirea anumitor obligații sau restricții, persoanele bănuite, învinuite, inculpate de comiterea faptelor de violență în familie.

Cheltuielile pentru cumpărarea brățărilor sunt estimate la circa 1,8 milioane de lei și urmează a fi acoperite din bugetul Inspectoratului Național de Probațiune sau din surse financiare ale partenerilor de dezvoltare.

Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, în 2019, instanțele judecătorești au emis 710 ordonanțe de protecție a victimelor, dintre care 422 de ordonanțe de protecție au fost respectate, ceea ce constituie 59%. 288 de ordonanțe au fost încălcate de către agresori (41%).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
22,18
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:5,66 m/s
Sat
12
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău