Agenția Servicii Publice a identificat 1072 pagini web și platforme de jocuri de noroc neautorizate (listă)

  • 30 Iunie 2022 17:05
Agenția Servicii Publice a identificat 1072 pagini web și platforme de jocuri de noroc neautorizate (listă)

Una dintre atribuțiile Agenției Servicii Publice este de a identifica paginile web/platformele/aplicațiile, prin intermediul cărora sunt accesate jocurile de noroc neautorizate în modul stabilit de legislație în vigoare.

La moment, au fost identificate 1072 pagini web/platforme/aplicații prin intermediul cărora erau accesate jocurile de noroc neautorizate.  Lista poate fi consultată aici.

Recent, Agenția Servicii Publice a identificat în rețeaua socială Instagram o nouă platformă neautorizată de prestare a serviciilor în domeniul jocurilor de noroc - @1win.moldova. Aceasta avea indicată drept adresă de activitate str. Pușkin, 47 (mun. Chișinău). De fapt, la această locație funcționează una dintre subdiviziunile teritoriale ale ASP -  Centrul multifuncțional nr. 2.

În această ordine de idei, Agenția Servicii Publice informează că în subdiviziunile teritoriale ale ASP, platforme de înregistrare a participanților pentru depunerea mijloacelor financiare pentru pariuri la competițiile sportive nu există, iar servicii de extragere a câștigurilor și alte servicii tangențiale cu activitatea în domeniul jocurilor de noroc, nu sunt prestate. În măsura în care autoritățile de anchetă au fost sesizate cu privire la platforma neautorizată @1win.moldova, ASP dezaprobă activitatea platformelor neautorizate de jocuri de noroc, exclude coparticiparea în activități care nu îi sunt caracteristice și apelează la atragerea la răspundere a subiecților care activează ilicit.

Subsidiar informăm, că potrivit prevederilor legale, organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția întreținerii cazinourilor, constituie monopol de stat, iar gestionarea activității în domeniul jocurilor de noroc este realizată de către stat prin intermediul Loteriei Naționale a Moldovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Fri
11
Arhivă Radio Chișinău