Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi restructurată

  • 06 Iulie 2022 15:38
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi restructurată

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi reorganizată și redenumită în Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor. Decizia a fost aprobată astăzi, de Cabinetul de miniștri. Modificările au fost necesare pentru a eficientiza activitatea instituției, precizează reprezentanții Executivului, într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Potrivit Guvernului, până în prezent, Agenția cu profil de protecție a consumatorilor efectua controale preponderent în baza petițiilor consumatorilor. După reorganizare, toate produsele de pe piață vor fi evaluate și verificate prin intermediul instrumentelor de monitorizare și prelevare de probe. Astfel, Inspectoratul va fi orientat spre desfășurarea activităților de supraveghere a pieței în mod eficient.

Instituția va avea competențe în domeniul supravegherii pieței privind produsele nealimentare, conformitatea serviciilor, inclusiv turistice, protecția consumatorilor, controlul de stat al activităților în domeniul jocurilor de noroc.

Inspectoratul va avea un efectiv-limită în număr de 63 de unități, funcția de director va fi exercitată, temporar, de actualul șef al Agenției.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău