Agenția antidrog din Nigeria a făcut întâmplător cea mai mare captură din istoria sa

  • 18 Ianuarie 2021 15:30
Agenția antidrog din Nigeria a făcut întâmplător cea mai mare captură din istoria sa

Agenția nigeriană antidrog a anunțat luni că a confiscat 21,9 kilograme de cocaină pe Aeroportul Internațional Nnamdi Azikiwe din capitala Abuja, informează Agerpres, care citează Xinhua.

Substanța ilicită, descoperită ascunsă în două geamantane, reprezintă cea mai mare cantitate confiscată în cadrul unei singure capturi de lucrătorii Agenției Naționale Antidrog (NDLEA), a declarat Jonah Achema, purtătorul de cuvânt al instituției, citat într-un comunicat.

Două valize neînsoțite și nerevendicate au fost descoperite după sosirea în Abuja a unei curse operate de Ethiopian Airline din Addis Abeba, a indicat Achema.

Comandantul unității NDLEA din aeroport, Kabir Tsakuwa, a declarat că agenții săi au devenit suspicioși după ce au observat cele două geamantane abandonate pe banda rulantă.

"La efectuarea percheziției în prima valiză au fost găsite trei pături dintre care două conțineau pachete din nailon transparent în care se aflau substanțe de culoare albă, suspectate a fi droguri tari", a spus Tsakuwa.

A doua valiză nerevendicată conținea douăzeci și două de cămăși împachetate, cu câte un pachet de droguri ascuns în fiecare dintre acestea și învelit în hârtie albastră de carbon și nailon transparent.

Substanța a fost testată pe teren și s-a confirmat că era cocaină, a spus Tsakuwa adăugând că autoritățile încearcă să identifice persoanele implicate.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău