Afganistan: Zeci de morți și răniți într-un atac asupra unei piețe

  • 29 Iunie 2020 17:11
Afganistan: Zeci de morți și răniți într-un atac asupra unei piețe

Cel puțin 23 de civili au fost uciși și alți zeci au fost răniți după ce mai multe rachete au lovit luni o piață de animale vii în provincia Helmand din sudul Afganistanului, au anunțat guvernul afgan și talibanii, care s-au acuzat reciproc pentru acest atac, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Sute de localnici din districtele învecinate erau adunați în momentul atacului în acea piață amenajată în aer liber unde se comercializau oi și capre.

Un purtător de cuvânt al guvernatorului din Helmand a afirmat că mai multe rachete trase de insurgenții talibani au căzut în apropierea pieței, ucigând 23 de civili, printre care și copii, în timp ce un purtător de cuvânt al talibanilor a spus că armata afgană a tras mai multe salve de mortier asupra pieței și locuințelor din vecinătate, ucigând zeci de săteni.

''Am văzut circa 20 de corpuri la pământ'', erau zeci de răniți și ''animalele zăceau moarte lângă oameni'', afirmă un martor, care și-a pierdut în acest atac doi nepoți și are fiul rănit.

Unii localnici din provincia Helmand, care este un fief al talibanilor, afirmă că atacul a survenit în timpul unor lupte crâncene în zonele rezidențiale din apropierea pieței între militanții talibani și forțele de securitate guvernamentale.

Talibanii și-au intensificat acțiunile violente împotriva guvernului afgan, deși au semnat în februarie un acord cu SUA privind retragerea trupelor menit să înlesnească negocierile de pace.

Sursa:Agepres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău