Afganistan: Autoritățile vor elibera 400 de prizonieri talibani

  • 10 August 13:44
Afganistan: Autoritățile vor elibera 400 de prizonieri talibani

Autoritățile afgane au anunțat duminică că vor elibera 400 de luptători talibani în speranța că tratativele de pace dintre guvern și forțele talibane din țară vor putea începe în cele din urmă după ce insurgenții au încheiat un acord și cu Statele Unite mai devreme în cursul anului, relatează NBC News, citat de hotnews.ro.

Potrivit sursei citate, președintele afgan Ashraf Ghani a anunțat că urmează să semneze decretul după ce o întrunire a așa-numitului „consiliu al înțelepților”, cunoscut drept Loya Jirga, a aprobat cererea talibanilor de a fi eliberați 400 de prizonieri „pentru a preveni obstrucționarea, începe discuțiile de pace, opri vărsarea de sânge și pentru binele poporului”.

Ghani convocase consiliul în capitala Kabul, aproximativ 3.200 de lideri tribali și politicieni afgani întrunindu-se în condiții de securitate stricte pentru a consilia guvernul cu privire la eliberarea prizonierilor.

„Astăzi ați oferit nației noastre o cale”, a declarat Ghani adresându-se consiliului într-un discurs transmis live de televiziunea de stat, adăugând că „nu avem altă cale decât pacea”.

Trei lideri talibani au declarat pentru NBC News că vor aștepta eliberarea prizonierilor înainte de a face planuri de viitor, afirmând însă că nu vor declara o încetare imediată a focului.

 


Insurgenții au insistat asupra eliberării prizonierilor drept condiție pentru a începe discuțiile de pace cu guvernul afgan, amenințând că dacă aceștia nu vor fi puși în libertate își vor intensifica activitățile violente.

Vineri, Secretarul de stat american Mike Pompeo a îndemnat consiliul înțelepților tribali să aprobe eliberarea prizonierilor talibani dintre care unii sunt acuzați de crime grave, pentru a avansa procesul de pace.

„Recunoaștem că eliberarea acestor prizonieri este nepopulară”, a declarat Pompeo cu câteva ore înainte de a începe Loya Jirga, adăugând că „acest act dificil va duce la un rezultat important, mult timp așteptat de afgani și prietenii Afganistanului: reducerea violenței și discuțiile directe care conduc la un acord de pace și sfârșitul războiului", a adăugat el.

Negocierile de pace dintre insurgenți și guvernul de la Kabul s-au împotmolit de mai multe luni, talibanii refuzând să recunoască executivul lui Ashraf Ghani, referindu-se la acesta drept un om de paie al americanilor.

În februarie, Statele Unite și talibanii au ajuns la un acord istoric în urma căruia forțele americane ar urma să fie retrase din Afganistan în schimbul unor asigurări de securitate oferite de talibani însă începerea discuțiilor de pace, programată inițial pentru 10 martie, a fost amânată, unul din motive fiind ezitarea autorităților de la Kabul de a elibera luptătorii talibani aflați în detenție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17
Cer acoperit de nori
Umiditate:48 %
Vint:7,7 m/s
Thu
15
Fri
15
Sat
15
Sun
14
Mon
12

Curs oficial BNM 22 August 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6967 -0.0000
USD 16.6356 -0.0000
RON 4.0711 -0.0000
UAH 0.6064 -0.0000
RUB 0.2255 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău