Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului

  • 23 Noiembrie 2022 10:58
Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului

Aeroportul Internațional Chișinău revine înapoi în proprietatea Statului, a anunțat Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, cu referire la decizia Curții de Apel Chișinău luată cu puțin timp în urmă. El a precizat că decizia este definitivă și executorie, transmite Radio Chișinău.

SRL „Avia Invest” vine cu o reacție și califică drept ilegală hotărârea Curții de Apel Chișinău privind rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului din Chișinău și o va contesta la Curtea Supremă de Justiție.

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat în 2013, pentru un termen de 50 de ani companiei Avia Invest. Președinte al Consiliului de Administrație Avia Invest a fost controversatul om de afaceri și politicianul fugar Ilan Șor. Firma și-a schimbat de mai multe ori acționarii și nu se cunoaște cu exactitate cine este beneficiarul final al acesteia.

În iulie 2020, Agenția Proprietății Publice a notificat despre rezilierea Contractului de concesiune a activelor aflate în gestiunea Aeroportului Internațional Chișinău și a terenului aferent, unul dintre motive fiind neîndeplinirea angajamentelor contractuale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:2,57 m/s
Fri
12
Sat
9
Sun
11
Mon
5
Tue
7
Arhivă Radio Chișinău