Adrian Glijin a fost „condamnat” în regiunea transnistreană pentru presupusa „trădare de patrie”

  • 06 Mai 2022 15:35
Adrian Glijin a fost „condamnat” în regiunea transnistreană pentru presupusa „trădare de patrie”

Vera Glijin, mama lui Adrian Glijin, răpit în octombrie 2020 și deținut ilegal în regiunea transnistreană, a informat astăzi, 6 mai, că fiul ei a fost „condamnat” de așa-numita „judecătorie supremă” din regiunea transnistreană la 13 ani și 6 luni de detenție, anunță Asociația „Promo-LEX, într-un comunicat.

Pe lângă sentința evident ilegală, dosarul rămâne secret, iar accesul unui medic independent nu este acceptat de către administrația de facto de la Tiraspol, precizează exoerții. ”Adrian nici măcar nu a primit sentința, iar avocatul transnistrean va face cunoștință cu ea abia la 10 mai. Nu știu ce să fac și unde să mai apelez. Rog încă odată toate autoritățile competente să lupte pentru fiul meu”, a spus Vera Glijin. 
 
Reamintim că la data 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, Adrian a fost răpit de 5 persoane necunoscute și mascate, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca (stânga Nistrului, zona de securitate). Familia a fost informată că Adrian e acuzat de ”trădare de patrie”.
De la răpirea sa și până în decembrie 2021, timp de 435 de zile, Adrian Glijin nu a avut posibilitatea de a-și vedea familia, iar rudele acestuia nu au avut acces la dosar, din motivul „secretizării” acestuia. Cazul Glijin este cel mai elocvent exemplu unde lipsa acțiunilor concrete alimentează abuzurile și ilegalitățile grave.
 
„Reiterăm apelurile anterioare și SOLICITĂM REPETAT implicarea plenară a autorităților Republicii Moldova, dar și a organizațiilor internaționale și misiunilor diplomatice pe acest caz. Totodată, în contextul vizitei Secretarului General al ONU în Republica Moldova, în perioada 9 – 10 mai, solicităm autorităților constituționale să abordeze în cadrul discuțiilor cazul lui Adrian pentru a oferi maxim ajutor familiei Glijin, dar și pentru a asigura eliberarea imediată și necondiționată din detenția arbitrară a lui Adrian”, se mai arată în comunicatul Asociației. 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău