Adrian Dupu, detalii despre depunerea proiectelor la DRRM

  • 25 Aprilie 2021 12:40
Adrian Dupu, detalii despre depunerea proiectelor la DRRM

Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, readuce aminte că au mai rămas încă 3 săptămâni, timp în care pot fi depuse proiecte la Departament, pentru a obține finanțare.

„În urmă cu 3 săptămâni am lansat cererile de finanțare. Avem la dispoziție timp până la mijlocul lunii mai, timp în care organizațiile, instituțiile media, ONG-urile din R. Moldova, persoane fizice și juridice pot depune proiecte care vor fi finanțare de D.R.R.M. Nu avem un buget foarte mare. Deja au început să vină multe cereri de finanțare. Ne vom axa pe proiecte cu o vizibilitate mare, cu un impact major, cu o sustenabilitate mare. Vom încerca, la rectificarea bugetară, să obținem bani în plus pentru proiectele care n-au putut fi finanțate sau pentru proiecte noi”, a declarat Dupu în cadrul unei emisiuni la Radio Chișinău. 

Potrivit secretarului de stat, proiectele depuse vor fi exminate în a doua parte a lunii mai, iar transparența va fi maximă.

„În acest moment așteptăm să primim cererile de finanțare atât din R.Moldova cât și din România. În a doua jumătate a lunii mai pe câte din acestea le vom putea finanța. Vreau să-i asigur pe toți cei care depun proiecte că tansparența va fi maximă, la fel și rigurozitatea cu care vom analiza aceste cereri. Bugetul pentru proiecte este de peste două milioane lei românești”, a precizat Dupu. 

Menționăm că, cererile de finanțare pot fi transmise către D.R.R.M., în format electronic (scan PDF), până pe 14 mai 2021, orele 23:59 la adresa [email protected].

Documentele necesare acordării de finanțare nerambursabilă pot vi văzute AICI
 
Sursa: TVRMOLDOVA.MD
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău