Adresare către președinte privind reunificarea R. Moldova cu România

  • 15 Ianuarie 2016 15:01
Adresare către președinte privind reunificarea R. Moldova cu România

Partidul Politic „Dreapta” și Blocul Unității Naționale (BUN), din care fac parte peste 20 de entități civice, i-au adresat o scrisoare deschisă președintelui Nicolae Timofti.

Aceștia solicită președintelui „în ultimul ceas de mandat”, să declare reunificarea Republicii Moldova cu România drept unica șansă de revenire la normalitate, transmite IPN.

„Vă îndemnăm să demarați urgent dialogul cu președintele României, Klaus Iohannis, în vederea elaborării unui plan strategic de reunificare a celor două state românești, cu eșalonarea acțiunilor concrete ce țin de reunificarea armatelor, abolirea actualelor frontiere între frați, aplicarea legislației românești fără excepții pe întreg teritoriul națiunii române reîntregite”, a declarat liderul „Dreapta”, Ana Guțu, care a prezentat scrisoarea într-o conferință de presă.

Semnatarii declarației afirmă că prin declararea reunificării, președintele va intra în istorie în calitate de un om mare de stat. „Suntem siguri că aveți curajul și voința de a face acest gest”, se menționează în scrisoare.

Totodată, semnatarii îi mulțumesc în scrisoare președintelui pentru faptul că nu a permis „formalizarea în Parlament a unei coaliții monstruoase, care ar fi pus la cârma statului descendenții comuniștilor de ieri, cei care au maltratat națiunea românească și au deportat buneii noștri în Siberii de Gheață”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,26
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău