Actorul Gérard Depardieu a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare

  • 13 Mai 18:16
Actorul Gérard Depardieu a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare Sursa Foto: Stiri.md

Judecătorii francezi l-au condamnat pe actorul Gérard Depardieu la 18 luni de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat de agresiunea sexuală a două femei pe platoul de filmare a unei pelicule în anul 2021. Sentința este cu drept de atac. Starul trebuie să achite și o amendă de puțin peste 29 de mii de euro, instanța a mai solicitat ca acesta să fie înregistrat în baza de date națională a infractorilor sexuali, transmite IPN.

Depardieu, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat pentru că a hărțuit sexual o regizoare, în vârstă de 54 de ani, și o asistentă, în vârstă de 34 de ani, în timpul filmărilor pentru „Les Volets Verts”. Actorul neagă acuzațiile. Acesta nu a fost prezent în fața magistraților, avocatul său a declarat încă că actorul va contesta decizia instanței, relatează France 24.

Astăzi sperăm să vedem sfârșitul impunității pentru un artist din lumea cinematografiei. Odată cu deschiderea Festivalului de film de la Cannes, aș dori ca lumea cinematografiei să se gândească la victimele lui Gérard Depardieu”, a declarat Carine Durrieu-Diebolt, avocata unea dintre reclamante.

Cazul a fost considerat pe scară largă un test cheie al modului în care societatea franceză și industria cinematografică abordează acuzațiile de abuz sexual care implică personalități proeminente.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Tue
10
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Sat
13
Arhivă Radio Chișinău