Activitatea Parlamentului în ultima lună a sesiunii de primăvară: 74 de acte normative votate și aproape 300 de inițiative înregistrate
-
02 August 2023 16:24
În luna iulie 2023, deputații au votat 74 de acte normative. Totodată, până la sfârșitul lunii iulie, au fost înregistrate 278 de inițiative legislative, raportează serviciul de presă al Legislativului.
Potrivit datelor statistice, din numărul total de acte normative adoptate, 60 sunt legi, iar 14 – hotărâri.
Pe parcursul lunii iulie, deputații au ratificat o serie de acorduri care prevăd acordarea suportului financiar în diverse domenii, printre care agricultură, educație sau asigurarea securității energetice. Pe de altă parte, au fost denunțate mai multe acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.
Au mai fost adoptate inițiative legislative elaborate în scopul de a reforma sectorul justiției, printre care și proiectul de lege care presupune evaluarea externă a procurorilor și judecătorilor.
De asemenea, a fost aprobat Programul național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023 – 2026, precum și au fost adoptate modificări la Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova.
Deputații au mai votat pentru instituirea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, precum și a Agenției naționale de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie.
Pe parcursul lunii iulie, au mai fost votate inițiativele legislative care prevăd că toți consumatorii își vor putea alege furnizorul de gaze, că taxa de portabilitate va fi anulată, precum și inițiativa legislativă care conține măsuri îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor.
Totodată, a fost adoptată politica bugetar-fiscală pentru anul 2024, proiectul de lege care presupune că restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din unitatea autonomă se va realiza de la bugetul unității teritoriale autonome, precum și proiectul de lege care are drept scop consolidarea parteneriatelor dintre organizațiile de tineret și instituțiile publice. Deputații au mai votat pentru prelungirea stării de urgență.
Pe parcursul lunii trecute, deputații s-au întrunit în cinci ședințe plenare ale Parlamentului.