Activele oficiale de rezervă ale BNM s-au redus, într-o lună, cu peste 23 milioane de dolari

  • 09 Martie 2020 12:45
Activele oficiale de rezervă ale BNM s-au redus, într-o lună, cu peste 23 milioane de dolari

La sfârșitul lunii februarie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au constituit 3,025 miliarde de dolari, valoarea acestora diminuându-se pe parcursul unei luni cu 23,44 milioane de dolari.

Astfel, reducerea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova (37,76 milioane de dolari); deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA (8,86 milioane de dolari); plățile Ministerului Finanțelor - (8,18 milioane de dolari). 

În același timp, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate (21,71 milioane de dolari), înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale (6,13 milioane de dolari), veniturile de la gestionarea rezervelor valutare (3,18 milioane de dolari), reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții (1,16 milioane de dolari). 

În ianuarie, activele oficiale de rezervă s-au diminuat cu 10,79 milioane de dolari.
 
La fârșitul lunii februarie 2019, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au constituit 2,793 miliarde de dolari. Pe parcursul anului trecut, maximul istoric al rezervelor a fost actualizat de trei ori, depășind la 6 decembrie suma de 3,064 miliarde de dolari.


Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău