Activele oficiale de rezervă ale BNM s-au majorat

  • 03 Septembrie 2020 15:09
Activele oficiale de rezervă ale BNM s-au majorat

Activele oficiale de rezervă au constituit, către sfârșitul lunii august, 3 391,02 milioane de dolari. Cifra este în creștere cu 105,51 milioane de dolari în comparație cu sârșitul lunii iulie, când acestea au însumat 3 285,51 milioane de dolari, transmite IPN.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate în valoare de 62,64 milioane de dolari, precum și de intervențiile pe piața valutară internă sub formă de cumpărări de valută – 46,00 milioane de dolari. De asemenea, majorarea a fost determinată de înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale, în valoare de 12,37 milioane de dolari.

La majorare a contribuit și înregistrarea în favoarea Ministerului Finanțelor a celui de-al doilea grant debursat de Comisia Europeană, în numele UE, în cadrul programului de asistență macrofinanciară – 11,73 milioane de dolari. Un alt factor a fost și aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul – 7,85 milioane de dolari. Este vorba și despre veniturile din gestionarea rezervelor valutare – 1,91 milioane de dolari, precum și intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 0,34 milioane de dolari etc.

Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova în valoare de 29,14 milioane dolari. De asemenea, a fost determinată de plățile Ministerului Finanțelor în valoare de 7,48 milioane de dolari, precum și de reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții – 0,72 milioane de dolari.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău