Acțiuni de promovare a valorilor culturale între municipiul Chișinău și județul Ilfov
-
16 Septembrie 2021 12:50
Primăria municipiului Chișinău și Primăria Măgurele, județul Ilfov organizează în perioada 15 -16 septembrie acțiuni de promovare a valorilor culturale, în scopul dezvoltării relațiilor de prietenie și colaborare dintre părți, precum și consolidarea legăturilor de înfrățire între Primăria Măgurele din județul Ilfov și sectorul Buiucani din Chișinău, transmite infoprut.ro.
La deschiderea oficială a evenimentului, care a avut loc la Căminul Cultural din orașul Măgurele au participat oficiali ai județului Ilfov și o delegație de la Chișinău, scrie sursa citată.
Narcis Constantin, primarul de Măgurele, a subliniat că rolul acestui eveniment va fi resimțit ulterior, când vor fi stabilite mai multe legături și vor fi realizate proiecte comune. Edilul a mai precizat că orașul pe care îl administrează reprezintă pe harta României un loc istoric și o platformă de fizică, care coagulează câteva instituții de marcă în domeniul fizicii din România, dar integrează și componenta educațională, aici fiind amplasată și Facultatea de Fizică a Universității din București.
La rândul său, Angela Cutasevici, viceprimarul mun. Chișinău, a remarcat că acest proiect de promovare a valorilor culturale comune între cele două orașele va fi unul de suflet pentru Chișinău, pentru sectorul Buiucani, precum și pentru angajații din sistemul educațional.
„Profesorii școlari care sunt membri ai acestei delegații sunt cei mai buni și mai performanți în domeniul lor de activitate. Iar școlile pe care le reprezintă sunt instituții-model. Astfel, avem ce prezenta și împărtăși. De asemenea, colegii pot prelua idei care pot fi implementate și în Republica Moldova. Este frumos atunci când împărtășim aceleași valori și idei, pentru a ne face viața mai frumoasă„, a mai spus Angela Cutasevici.
În context, Vadim Brînzaniuc, pretorul de Buiucani, a declarat că a venit cu o delegație reprezentativă, pentru a iniția un proiect de cooperare și a stabili niște punți de legătură între municipiul Chișinău, județul Ilfov, sectorul Buiucani și orașul Măgurele. „Am venit aici cu reprezentanții sistemului educațional de la Chișinău. Avem ce învăța și împărtăși unii cu alții. Prin cultură și educație vom reuși să dezvoltăm relațiile noastre de colaborare„, a mai spus pretorul de Buiucani.
Pe parcursul a două zile, 15-16 septembrie, pe agenda vizitei delegației de la Chișinău în județul Ilfov sunt incluse diverse evenimente, printre care vizită la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, dezbatere pe focus grupuri dintre Primăria orașului Măgurele, Facultatea de fizică, Universitatea din București, Liceul teoretic ,,Horia Hulubei” și Grădinița numărul 1.
Tot astăzi, la Măgurele, va fi organizat un concert susținut de Orchestra Națională „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.
Amintim că Pretura sectorului Buiucani din Chișinău a semnat un acord de cooperare cu orașul Măgurele din județul Ilfov.