Actele de studii obținute în R.Moldova vor fi recunoscute în România
-
21 Ianuarie 2022 15:06
Parlamentul a aprobat în două lecturi ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, eliberate de instituțiile de învățământ ale ambelor state.
Documentul stabilește tipurile actelor de studii, de la toate nivelurile de învățământ, care se recunosc reciproc — de la actele de studii din învățământul general până la titlurile științifice.
Acordul include și reglementări pentru recunoașterea reciprocă a actelor de studii obținute până la aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna. Astfel, noul Acord determină recunoașterea și echivalarea actelor de studii, eliberate după absolvirea unei instituții de învățământ general cu durata studiilor de 10 sau 11 ani, precum era până la introducerea învățământului liceal de 12 ani. Noile prevederi oferă deținătorilor acestor acte de studii acces direct la învățământul superior din România.
De asemenea, Tratatul stabilește prevederi speciale ce reglementează recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar eliberate în ambele state.
Prezentul Acord se încheie pentru o perioadă de cinci ani și se prelungește automat, pe perioade de câte un an. Acesta are drept scop dezvoltarea și consolidarea relațiilor în domeniul educației dintre Republica Moldova și România.