Acte falsificate, depistate la controlul trecerii frontierei de stat. Un tânăr a achitat 500 de euro pentru un permis de conducere falsificat
-
03 Octombrie 2023 13:39
Mai multe acte falsificate au fost depistate de către Poliția de Frontieră în diverse puncte de control a frontierei de stat.
În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat printre pasagerii unei rute, sosite din Turcia, o străină care s-a legitimat cu pașaport falsificat.
În data de 2 octombrie 2023, în jurul orei 22:00, pentru formalitățile de control s-a prezentat pasagera cursei „Istanbul-Chișinău”, fiind identificată în baza unui pașaport pretins a fi eliberat de către autoritățile de competență din Norvegia.
În cadrul cercetărilor primare asupra pașaportului, polițiștii de frontieră au stabilit că actul conține semne vădite de falsificare, în acest sens fiind extinse verificările. Ca urmare, asupra străinei de 43 de ani au fost descoperite acte de identitate iraniene.
În fapt, documentul falsificat a fost ridicat și va fi transmis în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. Străinei i-a fost întreruptă călătoria și neautorizată trecerea frontierei de stat.
Un act românesc falsificat, tăinuit la controlul trecerii frontierei de stat
Polițiștii de frontieră au depistat asupra unui conațional o carte de identitate românească cu semne de falsificare. Documentul a fost tăinuit în timpul controlului de frontieră.
Astăzi, 3 octombrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița s-a prezentat cetățeanul moldovean de 26 de ani, fiind pasager la o rută ce revenea în țară din Franța.
Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus controlului amănunțit persoana, iar în rezultat a fost depistată o carte de identitate, pretins a fi eliberată de către autoritățile române. Documentul prezenta semne vizibile de falsificare.
La audiere, concetățeanul a recunoscut că în anul 2021 l-a obținut ilegal, contra sumei de 150 EUR. Ar fi apelat la un intermediar, identificat pe rețelele de socializare și actul l-a perfectat pentru a se putea angaja la muncă peste hotare.
Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale, actul falsificat fiind ridicat și urmează să fie supus expertizei.
500 euro ar fi costat un permis de conducere falsificat
Un tânăr moldovean și-a cumpărat un permis de conducere falsificat și intenționa să-l folosească în străinătate. Pentru comiterea acestei ilegalități, conaționalul riscă dosar penal.
În data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei de Stat „Cahul-Oancea” rutier, pe direcția ieșire din țară s-a prezentat cetățeanul Republicii Moldova de 28 ani, în calitate de pasager la o mașină de ocazie. În cadrul controlului trecerii frontierei de stat, asupra acestuia a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităților Republicii Moldova, care semnala indici de falsificare.
La extinderea verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere, contra sumei de 500 euro, prin intermediari.
Sursa / Poliția de Frontieră.