Acorduri de cooperare transfrontalieră între R. Moldova și Ucraina

  • 04 Noiembrie 2015 18:30
Acorduri de cooperare transfrontalieră între R. Moldova și Ucraina

Acordul privind înființarea primului punct comun de control la frontiera moldo-ucraineană, Cuciurgani-Pervomaisk a fost semnat miercuri, 4 noiembrie.

Semnarea a avut loc la finalul celei de-a 25-a reuniune a consiliului coordonator a misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina, EUBAM.Punctul de control, pe partea ucraineană, se află pe segmentul transnistrean, regiune pe care autoritățile de la Chișinău nu o controlează. Oficialii celor două state au semnat și un document de cooperare care prevede schimbul de informații online, în timp real, privind  persoanele și mijloacele de transport care traversează frontiera moldo-ucraineană.

Înființarea punctului de control comun Cuciurgani-Pervomaisk, traversat anual de aproximativ 3 milioane de persoane, va asigura micșorarea timpului de așteptare, fluidizarea traficului, și va veni în sprijinul agenților economici din stânga Nistrului, în condițiile implementării Acordului de Asociere, a menționat după ceremonia de semnare a acordurilor șeful departamentului poliției de frontieră, Dorin Purice, care a enumerat și alte câteva avantaje ale acordurilor semnate astăzi.

”Vom putea acoperi acel segment unde nu suntem prezenți ca și organe constituționale. Este un avantaj mare de a duce evidența cetățenilor străini care intră pe acest segment central. Până acum astfel de informații nu aveam. Controlul comun în punctul de trecere Cuciurgani-Pervomaisk este unul strategic, ceea ce înseamnă că o mare parte din traversări și procedurile care urmează să se înfăptuiască se vor realiza după principiul o singură autoritate care acceptă documentele”, a declarat Dorin Purice.

În ciuda luptelor pentru apărarea valorilor europene care se duc în estul Ucrainei, țara nu a renunțat la reforme, a menționat președintele serviciului grăniceresc ucrainean de stat Victor Nazarenco.

”În ciuda a ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei, nu uităm de ceea ce este mai important și anume direcția de dezvoltare a țării. Au loc reforme în sectorul serviciului de grăniceri. Suntem recunoscători colegilor europeni cu ajutorul cărora în ultimii ani, am reușit să identificăm modalități concrete de implementare a valorilor europene comune, reieșind din realitățile existente și problema siguranței frontierelor ”, a declarat Victor Nazarenco.
 
Cele două acorduri vin să faciliteze activitățile legale și să le oprească pe cele ilegale, a menționat șeful misiunii EUBAM de asistență la frontiera moldo-ucraineană, Andrew Tesoriere.

”Oamenii au nevoie să se simtă în siguranță, să nu se simtă divizați sau separați de cei care poate au pașapoarte ale unui al stat. În termeni foarte simpli, atunci când vorbim despre frontieră vorbim de două lucruri: control, reglementare dar și facilitare a circulației de bunuri, oameni și servicii ”, a declarat Andrew Tesoriere.

EUBAM și-a început activitatea la 30 noiembrie 2005, iar mandatul său include consultanță tehnică și suport serviciilor grăniceri și vamale ale Republicii Moldova și Ucrainei, în eforturile acestora de aproximare a procedurilor la standardele UE.
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău