A murit Roberto Cavalli. Celebrul creator de modă avea 83 de ani

  • 13 Aprilie 17:45
A murit Roberto Cavalli. Celebrul creator de modă avea 83 de ani

Cunoscutul creator de modă italian Roberto Cavalli a murit, vineri, la vârsta de 83 de ani, relatează AFP și La Repubblica.

Agenția italiană ANSA a precizat că acesta a murit în locuința sa din Florența (centru), după o lungă boală.

Acesta lasă în urma sa șase copii, printre care si cel mai mic Giorgio, care un peste un an. Alături de el s-a aflat în ultimele ore, ca și în ultimii cincisprezece ani, partenera sa, Sandra, scrie Hotnews.ro.

Cavalli a început să se dedice modei de la o vârstă foarte fragedă și în 1970 și-a creat propriul brand, care s-a remarcat prin creativitatea și impactul asupra podiumurilor, făcând uz în mod extensiv de broderie și blană.

El a inventat și a brevetat o tehnică de imprimare pe piele, care a cucerit marile case de modă, precum Hermès și Cardin.

Creațiile lui Roberto Cavalli sunt vândute în peste 50 de țări și includ lenjerie intimă, pantofi, ceasuri și parfumuri.

Designer al vedetelor din anii 1970 precum Brigitte Bardot sau Sophia Loren, pentru care a creat ținute dezvăluind cu generozitate pielea și formele, a continuat să seducă vedete din generațiile mai recente, de la Kim Kardashian la Jennifer Lopez.

Cavalli iubea mașinile Ferrari, trabucurile mari și cămășile mulate larg deschise pe un bust bronzat mereu. S-a căsătorit cu o finalistă Miss Univers, deținea un elicopter violet și o podgorie în Toscana și petrecea alături de elita de la Hollywood.

Marea lui muză a fost considerată Naomi Campbell, potrivit News.ro.

Brandul Roberto Cavalli a fost vândut în 2015.

S-a născut și a crescut în Florența, un oraș pe care l-a iubit; bunicul său, Giuseppe Rossi, a fost un faimos pictor Macchiaiolo, în timp ce tatăl său Giorgio a fost ucis de Wehrmacht în 1944, în Cavriglia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău