A murit pilotul zborului Tel Aviv-Paris deturnat în 1976, care a refuzat să-și abandoneze pasagerii ostatici

  • 27 Martie 2019 19:45
A murit pilotul zborului Tel Aviv-Paris deturnat în 1976, care a refuzat să-și abandoneze pasagerii ostatici

Pilotul zborului Air France Tel Aviv-Paris deturnat în 1976, Michel Bacos, care a rămas cu toți pasagerii evrei până la eliberarea acestora la Entebbe, în Uganda, de către comandouri israeliene, a decedat la vârstă de 95 de ani, la Nisa, în sudul-estul Franței, a anunțat miercuri fiul lui, informează agenția AFP, preluată de Agerpres.

Acest fost comandant de bord de la Air France, gaullist în cadrul Forțelor Franceze Libere (FFL) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, locuia pe Coasta de Azur alături de soția lui, de peste 30 de ani.

"El a refuzat să părăsească avionul și a convins echipajul său să rămână cu pasagerii evrei, care au fost separați de alți pasageri de către teroriști germani din Fracțiunea Armatei Roșii. Luarea de ostatici s-a încheiat în final cu bine, datorită unei intervenții incredibile a unor comandouri israeliene în Uganda", a amintit fiul pilotului.

Episodul, "destul de traumatizant" și asupra căruia Michel Bacos încerca să păstreze discreția, a inspirat mai multe filme documentare.

Atacatorii, doi palestinieni din Frontul Popular de Eliberare a Palestinei (FPLP) și doi militanți de extremă stânga din Fracțiunea Armatei Roșii, au deturnat zborul spre Benghazi, Libia, înainte de a se îndrepta spre Entebbe. Ei amenințau să arunce în aer avionul dacă 53 de palestinieni sau simpatizanți deținuți în mai multe țări nu erau eliberați.

"Comandoul terorist a eliberat o mare parte a ostaticilor, refuzând totodată să elibereze 106 dintre ei, israelieni sau de origine evreiască. Michel Bacos a refuzat, alături de alți 11 membri ai echipajului, să fie eliberat și a rămas cu ostaticii. El a refuzat să-și abandoneze pasagerii și aceasta cu un mare risc pentru viața sa. El a rămas cu ei, până la eliberarea lor", a amintit primarul orașului Nisa, Christian Estrosi, aducând un omagiu pilotului.

În noaptea de 3 spre 4 iulie, după șase zile de la luarea ostaticilor, comandouri de elită israeliene au întreprins o operațiune spectaculoasă pe aeroportul din Entebbe. Trei ostatici, un ofițer israelian (fratele viitorului premier Benjamin Netanyahu), precum și 20 de soldați ugandezi au fost uciși în asalt. Șapte dintre cei care i-au luat pe oameni ostatici au fost uciși.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:3,09 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău