El era internat de duminică, din cauza unei pneumonii care s-a agravat pe fondul unor alte probleme de sănătate, scrie HotNews.ro.
Născut pe 24 mai 1937, Benone Sinulescu a început să cânte încă din adolescență.
De-a lungul carierei, a colaborat cu diverși interpreți de muzică populară, printre care Irina Loghin, iar după 1989, a abordat și stilul etno-dance și cântat cu grupul Ro-Mania.
A debutat discografic în 1967, cu albumul omonim și cel mai recent, în 2011, a lansat un disc de colinde.
În decembrie 1967, i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică”, prin decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Benone Sinulescu, pe 29 noiembrie 2002, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.
El i-a conferit pe 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D - „Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.