A fost selectată compania care va reabilita Stația de Epurare din Chișinău
-
16 August 2017 15:11
SA „Apă-Canal Chișinău” anunță despre selectarea companiei internaționale care va reabilita Stația de Epurare a Apelor Uzate din capitală. Astfel, ca urmare a licitației, contractul în valoare de peste 24,2 milioane de euro a fost atribuit către Consortium Passavant Energy & Environment GmbH & Ludwig Pfeiffer Hoch-und Tiefbau GmbH & Co. KG, transmite IPN.
Potrivit ACC, depunerea ofertelor pentru licitația internațională din cadrul Programului de Dezvoltare a Serviciilor de Alimentare cu Apă din municipiul Chișinău, implementat cu suportul BERD, BEI și Facilitatea de Investiții pentru Vecinătate, a avut loc pe 10 noiembrie 2016. În cadrul acesteia au participat 15 companii internaționale din 13 țări: România, Ucraina, Austria, Franța, Germania, Italia, Turcia, Bulgaria, Polonia, China, Israel, Slovenia și Cehia.
Compania câștigătoare, menționează furnizorul de apă, s-a conformat tuturor cerințelor stipulate în caietul de sarcini și este pe deplin capabilă să îndeplinească lucrările, iar prețul oferit se plasează în limita bugetului estimat conform Planului de Procurări al Programului de Investiții Prioritare.
Contractul prevede reabilitarea structurilor existente pe linia apei (decantoare primare, bazine de aerare cu nămol activ, decantoare secundare), dar și construcția unei noi stații de pompare a apelor uzate și a deznisipatoarelor. De asemenea, este prevăzută și construcția liniei noi de tratare a nămolului (îngroșătoare, metantancuri, centrifuge).
Durata de executare a contractului este de 900 de zile.