A fost aprobată componența Comitetului executiv de la Comrat
-
20 Septembrie 2023 13:42
Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat componența nominală a Comitetului executiv de la Comrat. Este a noua ședință la care se examinează acest subiect, iar de data aceasta deputații locali au aprobat cu 20 de voturi propunerea bașcanului Evghenia Guțul. Șapte aleși locali au votat împotrivă, iar patru s-au abținut, transmite IPN.
Ilia Uzun a fost desemnat prim-adjunct al președintelui Comitetului executiv al Găgăuziei, iar Victor Petrov – adjunct.
Pavel Tulba va exercita funcția de șef al Direcției generale a afacerilor bașcanului și a Comitetului executiv, iar Larisa Cerven – șefă a Direcției generale dezvoltare economică și turism.
Ana Peev va conduce Direcția generală finanțe. Anastasia Ciolac va fi șefa Direcției generale relații externe, iar Serghei Ibrișim – șeful Direcției generale agro-industrială.
Șeful Direcției generale sănătate și protecție socială a fost desemnat Edgar Dimov. Natalia Cristeva este șefa Direcției generale educație, iar Veaceslav Dragoi – șef al Direcției generale tineret și sport.
Marina Semeonova va exercita funcția de șefă a Direcției generale cultură, iar Ivanna Avramova – șefă a Direcției generale administrație fiscală.
Rămân deocamdată vacante posturile de șef al Direcției generale construcții și infrastructură, șef al Direcției generale a afacerilor interne ale Găgăuziei și șef al Direcției serviciului informații și securitate UTA Găgăuzia.
În calitate de reprezentanți ai raioanelor au fost desemnați Vadim Ceban (Comrat), Natalia Șoșeva (Ceadîr-Lunga) și Piotr Ceban (Vulcănești).