A demarat procesul de apostilare a actelor de studii din regiunea transnistreană

  • 21 Martie 2018 09:44
A demarat procesul de apostilare a actelor de studii din regiunea transnistreană

La Ministerul Justiției a fost depus pentru a fi apostilat primul act de studii emis de către Universitatea “Taras Șevcenco” din Tiraspol, conform modelului agreat în procesul de negocieri și cu prezența elementelor neutre.

Diploma prezentată a fost recepționată marți, 20 martie, de către responsabilii de resort de la Ministerul Justiției, anunță un comunicat de presă al Biroului Politici pentru Reintegrare. Sursa mai precizează că solicitantului i-a fost acordată asistența necesară și i-au fost date explicații privind etapele ce urmează a fi parcurse pentru a se obține aplicarea apostilei Republicii Moldova.

Prin această acțiune, Chișinăul a demonstrat că mecanismul de apostilare a actelor de studii din regiunea transnistreană este unul funcțional, în conformitate cu înțelegerile convenite prin Decizia protocolară din 25 noiembrie 2017.

”Totodată, în legătură cu unele mesaje difuzate în mass-media din regiune precum că partea transnistreană va testa în scurt timp mecanismul de apostilare ținem să menționăm că partea moldovenească este consecventă în realizarea angajamentelor asumate în raport cu locuitorii din raioanele de est ale țării și întreprinde acțiuni prompte pentru a crea spațiul educațional unic sau a le oferi șansa tinerilor studioși din regiune de a se încadra în valorile educaționale ale statelor europene și ale celor cu un nivel avansat de dezvoltare”, se mai arată în comunicat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău