A căzut guvernul Israelian. În mai puțin de patru ani vor avea loc pentru a patra oară alegeri anticipate

  • 23 Decembrie 2020 10:40
A căzut guvernul Israelian. În mai puțin de patru ani vor avea loc pentru a patra oară alegeri anticipate

În această noapte, după ora 24 Knesset-ul, parlamentul Israelian s-a dizolvat. Astfel, în mai puțin de patru ani vor avea loc pentru a patra oară alegeri anticipate, cel mai probabil la data de 23 martie.

În noaptea trecută – când în România se votau pentru președinții celor două camere ale parlamentului – în legislativul israelian s-a supus la vot un proiect de lege care ar mai fi acordat câteva săptămâni partidelor aflate la guvernare să aplaneze criza din sânul coaliției de guvernare și să poată să adopte proiectul bugetului pentru anul viitor. Întrucât actul normativ a căzut cu 49 de voturi contra și 47 pentru, conform legii, parlamentul se dizolvă în mod automat – scrie cotidianul israelian de limba engleză The Times of Israel.

Criza guvernamentală s-a permanentizat

Cele trei alegeri anticipate care au avut loc din anul 2018 până în prezent nu au reușit să deblocheze situația poltică. În condițiile în care popularitatea lui Benjamin Netanyahu, care conduce neîntrerupt Israelul din anul 2005 (dar și între 1996 și 1998 a fost prim-ministru) s-a erodat, însă opoziția nu a putut să adune majoritatea în Knesset. Balanța putea să fie înclinată între Likud și opoziție de partidele arabe, care însă nu sunt de acord să-și dea votul pentru niciun guvern evreiesc. În aceste condiții guvernul nu putea să se bazeze pe o majoritate parlamentară stabilă și la cea mai mică neînțelegere dintre parteneri a căzut.

Nici guvernul de uniune națională nu a fost o soluție

Actuala coaliție de guvernare s-a format în luna mai, anul curent. Atunci partidul de centru dreapta, Blocul Likud condus Benjamin Netanyahu, a intrat în coaliție cu cea mai mare formațiune a opoziției, Alianța Alb-Albastru, condusă de fostul șef al Statului Major Israelian, Beni Ganz. La vremea respectivă acordul dintre cei doi politicieni i-a surprins pe foarte mulți analiști, având în vedere că Ganz a fost cel mai mare critic al lui Netanyahu. Intrarea în coaliție a Alianței i-a dezamăgit pe mulți dintre susținătorii alb-albaștrilor. Beni Ganz și-a motivat gestul prin faptul că în condițiile pandemiei de coronavirus, țara avea nevoie de un guvern stabil. Guvernarea executivului de uniune națională însă a fost orice numai stabilă nu. Divergențele dintre partenerii de coaliție au apărut imediat după formarea guvernului. Beni Ganz dorea o politică social-democrată și o atitudine mai tolerantă față de minoritatea arabă, în vreme ce Netanyahu era adeptul soluțiilor economice de dreapta, și dorea un control cât mai strâns asupra comunității arabe, nu întâmplător milita pentru ocuparea Văii Iordanului imediat după încheierea acordului guvernamental.

Ce s-a întâmplat ieri?

Reprezentanții Blocului Likud în Knesset trăgeau de timp prin discursuri obstrucționiste până la ora 1 noaptea, când credeau că i-au mobilizat pe oamenii lor, iar deputații opoziției au obosit și au plecat din parlament. Alianța Alb-Albastru a anunțat că nu va participa la vot. Părea că cei prezenți sunt suficienți pentru a vota legea propusă cu majoritate simplă (parlamentul israelian are 120 de locuri). Însă trei deputați „rebeli” din Alianța Alb Albastru în mod surprinzător au apărut la vot. Până la ora aceea „s-au ascuns” în parcare și în biblioteca Knessetului. Tot împotriva proiectului de lege a votat și o deputată a Likud-ului, despre care se credea că este bolnavă și nu va participa la vot. Aceasta a anunțat dealtfel după vot că părăsește Blocul Likud și trece la partidul de dreapta condus de Ghideon Saar.

„Punctul de ieșire”

Conform legislației locale guvernul care a depus jurământul la 17 mai, în termen 100 de zile trebuia să prezinte parlamentului bugetul pentru anul acesta sau un buget pentru doi ani, conform acordului de guvernare între parteneri. Potrivit documentului sus-menționat, guvernul de uniune națională este condus până în luna noiembrie 2021 de Netanyahu, după care Beni Ganz trebuia să preia șefia executivului. Actul stipula faptul că în cazul în care se destramă coaliția înainte de termen, guvernul interimar va fi condus de Beni Ganz, cu excepția cazului în care căderea guvernului va avea loc din cauza neadoptării bugetului. Potrivit analiștilor politici, acest paragraf al acordului de guvernare a fost „punctul de ieșire” prin care Netanyahu l-a putut împiedica pe Ganz să preia conducerea guvernului. Bugetul însă nu a fost elaborat de către ministrul de finanțe Israel Katz după 100 de zile (la sfârșitul lunii august). Atunci termenul a fost prelungit printr-o lege specială până la data de 23 decembrie. Bugetul însă nu este gata nici la această oră. Potrivit presei israeliene, întârzierea a avut loc la ordinul lui Netanyahu, ceea ce în mod automat a dus la declanșarea procedurilor pentru alegeri anticipate. Situația s-a complicat la începutul lunii decembrie, când Ghideon Saar a ieșit din Blocul Likud și și-a creat propria formațiune politică, Noua Speranță (Tikva Hadașa). Acesta a declarat că, în cazul în care partidul său va intra în Knesset, nu va coopera cu Netanyahu. Potrivit sondajelor de opinie, după apariția partidului condus de Saar, în Israel se va putea forma un guvern de centru-dreapta fără Likud.

Probleme cu statul de drept

În ultimele zile Netanyahu a făcut eforturi pentru a evita alegerile anticipate și a început negocieri intensive cu Ganz cu privire la noile condiții ale guvernării comune și amânarea din nou a adoptării bugetului. Acest lucru însă a fost împiedicat de „rebeliunea” din cadrul Alianței Alb-Albastru. Deputații rebeli au fost nemulțumiți de proiectele lui Netanyahu, care încălcau principiile statului de drept în primul rând prin limitarea competenței ministrului de justiție.

Potrivit The Times of Israel înainte de alegerile – care probabil vor avea loc la data de 23 martie – Likud poate să conteze în mod cert doar pe sprijinul partidului religios de dreapta Shas și eventual pe participarea la guvernare a partidului untraortodox Tora. Cu aceste partide însă Netanyahu nu ar deține majoritate în parlament și nu ar putea să formeze guvernul, chiar dacă se poziționează cel mai bine în sondaje.

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău