Cunoscutul om de cultură a fost în ultima perioadă a vieții sale și autor al rubricii „Să vorbim corect, să vorbim românește” de la Radio România Chișinău. El s-a născut la 6 aprilie 1953, în satul Putinești, raionul Florești.

Și-a făcut studiile la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău, apoi a urmat cursurile de muzeistică și studiu al artelor la Moscova și și-a făcut doctorantura la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. A colaborat cu numeroase publicații în calitate de ziarist, a tradus peste 20 de cărți și este coautor a mai multor dicționare și enciclopedii.

În 1989, a ținut cursuri de ortografie a limbii române pentru profesorii din diferite sate și orașe ale Republicii Moldova, precum și din nordul Bucovinei (reg. Cernăuți). A predat cursuri de limbă română la Universitatea de Stat „Ion Creangă” (1995-1997), de stilistică și cultivare a limbii la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (2004-2005).

Vlad Pohilă a participat la tipărirea primei publicații cu alfabet latin, Glasul, care a fost editat în februarie 1989, clandestin, la Riga, la fel ca și al doilea număr, apărut în august 1989, la Vilnius.

Pe 15 februarie 1989, Glasul a văzut lumina tiparului, iar pe 11 martie este adus la Chișinău. Se întâmpla cu jumătate de an mai devreme ca limba română să devină oficială, pentru că legea a fost adoptată de Parlament la 31 august 1989. Glasul a apărut la inițiativa lui Ion Druță, preluată de Leonida Lari.

Vlad Pohilă, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

„Apariția Glasului a fost de o importanță deosebită nu numai pentru istoria presei de la noi, nu numai pentru istoria culturii, dar și pentru istoria existenței însăși a românilor din Basarabia.

Glasul a apărut după 44 de ani după o interdicție violentă, drastică, a alfabetului latin. Erau cazuri când exmatriculau de la facultate studenții numai pentru că luau notițe cu alfabet latin. Era interzisă total difuzarea presei românești aici, nu se vindeau cărți românești. Astfel încât era cu totul tabuizată scrierea noastră. Și a fost un act de mare curaj pentru cei care au pornit această lucrare, mare, nici vorbă... Tinerii de azi nu-și pot imagina ce probleme puteau să apară.

În Basarabia erau numărate, numărate efectiv, pentru că erau înregistrate la KGB, la securitatea sovietică, mașinile cu alfabet latin. Cele cu litere românești, cu ț, ș ă, î, â, erau cu totul în număr redus.

Tipografiile nu aveau. S-au tipărit textele pentru viitoarea revistă la tipografia editurii Lumina, era o editură didactică foarte bună și avea un director extraordinar, Chiril Vaculovschi, fără el revista nu s-ar fi pregătit. Am avut acordul lui tacit și sprijinul lui. Două doamne, Alexandra Rusu și Valentina Istrate, culegeau textele cu litere franțuzești, adică fără semne diacritice.

Semnele diacritice au fost puse mai târziu, eu le însemnam cu creionul și după aceea cu tuș de către Iurie Zavadschi, care a fost pictorul și secretarul de redacție. Dumnezeul să-l odihnească, a făcut enorm, cu multă pasiune și cu multă dragoste.

Datorită acestei atitudini a și ieșit atât de frumos primul număr, cu deosebire, și al doilea, care au apărut în condiții de clandestinitate”.

Vlad Pohilă s=a stins din viață în luna mai a anului 2020.