66 de unități speciale și 126 de muncitori rutieri au fost implicați în dezăpezirea drumurilor din țară

  • 15 Ianuarie 2021 13:30
66 de unități speciale și 126 de muncitori rutieri au fost implicați în dezăpezirea drumurilor din țară

Pe parcursul nopții, pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate temperaturi scăzute, în nordul și centrul țării a nins, starea părții carosabile fiind umedă, pe alocuri înzăpezită. În sudul țării nu au fost înregistrate precipitații.

În context, pe drumurile publice naționale din sudul țării au fost executate lucrări de patrulare, în nordul și centrul țării s-au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului.

Procesul tehnologic s-a desfășurat cu antrenarea a 66 de unități speciale și participarea a 126 de muncitori rutieri în municipiul Chișinău, Bălți, raioanele Sîngerei, Fălești, Taraclia, Anenii Noi, Criuleni, Briceni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Hîncești, Orhei, Rezina, Drochia, Glodeni, Rîșcani, Florești, Soroca, Șoldănești, Călărași și Strășeni.

La moment, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată.

Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată operativ.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare referitor la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău