607 mii de beneficiari de medicamente compensate în prima jumătate a anului
-
24 Iulie 2020 19:35
Fiecare al cincilea moldovean a beneficiat, în prima jumătate a anului curent, de medicamente compensate, acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Din numărul total de aproape 607 mii de beneficiari, circa 370 de mii au primit medicamente compensate pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare, iar în jur de 94 de mii – preparate antidiabetice, precizează Compania Națională de Asigurări în Medicină, într-un comunicat de presă. Volumul total al cheltuielilor pentru medicamentele parțial sau integral compensate s-a ridicat la 314 milioane de lei, fiind în creștere cu aproape 15 milioane față de aceeași perioadă a anului trecut, transmite IPN.
CNAS precizează că lista preparatelor compensate cuprinde 153 de denumiri comune internaționale. Aceasta poate fi consultată la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) și accesată pe site-ul instituției, la rubrica: „Medicamente compensate”.
Preparatele sunt destinate persoanelor cu boli acute și cronice, precum diabet zaharat, afecțiuni cardiovasculare, gastrointestinale, oftalmologice, respiratorii, psihice și neurologice, endocrine, boli rare etc. Cu medicamente compensate sunt asigurate și gravidele, copiii cu vârsta de până la 18 ani.
Preparatele compensate integral sau parțial sunt prescrise de medicul de familie sau, după caz, de medicul pediatru, endocrinolog, psihiatru sau neurolog, care indică în rețetă denumirea comună internațională a medicamentului. Beneficiarul poate alege la farmacie medicamentul compensat dintr-un număr de preparate cu denumiri comerciale diferite, dar cu aceeași denumire comună internațională.
În anul curent, pentru medicamente compensate au fost planificate aproximativ 655 de milioane de lei, iar pentru eliberarea preparatelor respective CNAM a contractat 221 de prestatori de servicii farmaceutice cu filialele acestora.
Sursa:AGERPRES