50 de stații de așteptare a transportului vor fi renovate. A fost lansată licitația pentru lucrări

  • 14 Septembrie 2022 10:35
50 de stații de așteptare a transportului vor fi renovate. A fost lansată licitația pentru lucrări

50 de stații de așteptare a transportului public din Chișinău urmează să fie renovate. Municipalitatea a lansat procedura de achiziție publică a lucrărilor de reabilitare, iar ofertele pot fi depuse în perioada 16 - 28 septembrie, transmite IPN.

„Până la sfârșitul anului curent urmează a fi instalate pavilioane, cu posibile adaptări dimensionale în funcție de locația instalării, în locurile unde acestea sunt deteriorate complet sau chiar lipsesc. Totodată, vor fi amenajatele platformele prin pavaj sau asfalt, la nivelul trotuarului, cu asigurarea accesului în stație a persoanelor cu necesități speciale, sau a părinților cu copii în cărucioare”, susține primarul capitalei, Ion Ceban.

Pentru aceste lucrări, din bugetul municipal au fost alocate 4,5 milioane de lei.

În ultimii ani, cu aportul partenerilor publici și privați, au fost renovate peste 400 de stații de așteptare din capitală. Lucrările au inclus, în funcție de necesități, de la reparația pavilioanelor existente, până la înlocuirea sau instalarea acestora în locurile unde nu au existat vreodată.

De la sfârșitul anului trecut și până în prezent, Direcția generală transport și căi de comunicație, a reușit reabilitarea a o sută de stații de așteptare, bugetul alocat pentru aceste lucrări fiind de 8 milioane de lei. Lucrări de renovare se fac în prezent actual și de către agentul economic, în gestiunea căruia se află 300 de stații din capitală.

În total, pe teritoriul municipiului Chișinău sunt 952 de stații de așteptare a transportului public: 619 se află în raza urbană, iar 333 stații – în suburbii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău