5 ani de la protestele din aprilie 2009
-
08 Aprilie 2014 10:31
Astăzi se împlinesc 5 ani de la protestele post-electorale din aprilie 2009, în urma cărora sute de tineri au fost maltratați în comisariate de poliție, iar unele cazuri s-au soldat cu decese.
Niciun polițist nu a fost condamnat la închisoare, iar unii au fost achitați. Foștii protestatari și reprezentanții societății civile consideră că autoritățile statului au eșuat în investigarea cazurilor de tortură din aprilie 2009 și că nu există un mecanism eficient de reabilitare a victimelor.
În acest an, parlamentul a organizat din nou audieri pe marginea 'dosarului 7 aprilie', iar conducătorii instituțiilor de forță au recunoscut că poliția nu și-a îndeplinit misiunea în timpul protestelor pentru că ar fi răspuns unor comenzi politice. Directorul SIS, Mihai Balan, a declarat că acțiunile violente au fost pregătite din timp, afirmând că la 7 aprilie 2009 nu a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat așa cum susțineau autoritățile comuniste de atunci. Potrivit directorului SIS, unii dintre provocatorii respectivi ar fi fost plătiți chiar de persoane aflate la guvernare în acea perioadă.
Pentru actele de tortură din aprilie 2009, 14 polițiști au fost condamnați cu suspendare, 22 – au fost achitați, iar față de unul a fost încetat procesul penal. CEDO a pronunțat până acum 7 cauze împotriva Republicii Moldova. Parlamentul a votat săptămâna trecută anularea termenului de prescripție în dosarul ”7 aprilie”, care expira anul acesta.
Vom discuta astăzi despre modul în care au fost și mai sunt investigate evenimentele din aprilie 2009 cu directorul executiv Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu.