40.000 de turiști așteptați pe litoralul românesc și 10.000 în Delta Dunării, în minivacanța de 1 Mai

  • 29 Aprilie 2018 07:58
40.000 de turiști așteptați pe litoralul românesc și 10.000 în Delta Dunării, în minivacanța de 1 Mai

Aproximativ 40.000 de turiști sunt așteptați pe litoral și 10.000 în Delta Dunării în minivacanța de 1 Mai, a declarat sâmbătă ministrul român de Interne, Carmen Dan.

Ea a precizat că dispozitivul MAI a fost dimensionat astfel încât să acopere acest număr de turiști. Ea a adăugat că în această perioadă sunt identificate zonele în care trebuie acționat cu precădere în vederea pregătirii sezonului estival, potrivit News.ro.

“Sunt suficiente forțe și vă pot spune că dintr-o primă evaluare numai în ce privește minivacanța de 1 Mai am estimat că vom avea pe litoral o prezență de aproximativ 40.000 de persoane și în Deltă de aproximativ 10.000 de persoane. Asta înseamnă că noi a trebuit să ne dimensionăm dispozitivul în așa fel încât să acoperim acest aflux de turiști în această perioadă și bineînțeles să identificăm care sunt zonele în care trebuie să acționăm cu precădere în pregătirea sezonului estival. Tocmai de aceea aceasta a fost o repetiție binevenită”, a declarat Carmen Dan, sâmbătă, în stațiunea Mamaia.

Carmen Dan a mai spus că turiștii trebuie să aibă sentimentul că sunt în siguranță pe litoral în această minivacanță, angajații MAI fiind prezenți în zone cu public numeros, unde se desfășoară diverse evenimente, dar și pe șosele.
 
Ea a precizat că pe autostrada spre Constanța acționează șapte echipaje de poliție și zece motocicliști de la Rutieră, spunând că vineri seară a venit pe litoral neanunțată tocmai pentru a constata în ce condiții se desfășoară traficul pe drumul către mare.  
 
Carmen Dan a mai precizat că în timpul sezonului estival vor fi detașați pe litoral 250 de angajați ai MAI, care vor acționa împreună cu cei din Constanța: “În prezent, pe litoral avem aproximativ 800 de angajați. Din luna iulie, când începe efectiv sezonul estival, vom avea efectiv încă 250 de angajați ai MAI pe serii, mă refer la polițiști și pompieri. Jandarmii vor interveni în dispozitiv, pentru că ei au acele dispozitive flexibile ori de câte ori se va impune. Deci vom fi prezenți. Nu vreau să înțeleagă cineva că suntem o prezență agresivă, dar vreau ca toată lumea să știe că suntem atenți și că am evaluat riscurile”, a declarat Carmen Dan.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,07
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:2,06 m/s
Thu
20
Fri
20
Sat
18
Sun
17
Mon
16
Arhivă Radio Chișinău