3.800 de persoane au participat la protestul partidului Șor, duminică, 31 octombrie, anunță poliția
-
31 Octombrie 2022 12:54
Poliția informează că, urmare a analizelor din teren efectuate în legătură cu manifestațiile de ieri, 31 octombrie, din Chișinău, la întrunire au fost prezente în jur de 3800 de persoane.
Din cauza modului de organizare și de manifestare în stradă a mulțimii, s-au conturat aspecte care vizează intenția vădită de încălcare a legislației cu privire la desfășurarea manifestărilor și adunărilor publice.
Astfel, acțiunea nu poate fi numită una pașnică, fiind înregistrate o serie de încălcări ale legislației și provocări atât în adresa forțelor de ordine, cât și a cetățenilor, dovadă fiind și convorbirile telefonice făcute publice de Poliție.
Participanții s-au manifestat inclusiv cu acțiuni huliganice, fiind ghidate în mod special de organizatori și persoane interpuse, aruncând cu diferite obiecte în forțele de ordine, se arată în comunicat.