A doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4.I.1948, când va părăsi România; tot la 30 decembrie, într-o ședință extraordinară, Adunarea Deputaților proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363).

Odată cu intrarea în România a trupele sovietice (1944), a început și procesul de comunizare. Acest proces a cuprins mai multe etape: distrugerea partidelor politice, confiscarea marilor proprietăți funciare (1945), stabilizarea monetară, naționalizarea băncilor și a proprietăților industriale, comunizarea armatei, înlăturarea monarhiei. După alegerile din 1946, câștigate fraudulos de comuniști, partidele istorice și-au pierdut importanța politică, iar liderii lor au fost aruncați în pușcării. Economiile populației au fost năruite prin   stabilizarea monetară din august 1947, notează Rador.

Apoi s-a trecut la înlăturarea monarhia. Conducătorii comuniști au crezut că acest moment s-a ivit la sfârșitul lunii noiembrie 1947, când regele Mihai a plecat în Anglia, unde a fost invitat să participe la căsătoria prințesei Elisabeta, fiica regelui George al VI-lea. Comuniștii au sperat că regele Mihai nu se mai întoarce în țară și, astfel, problemă a monarhiei s-ar fi rezolvat de la sine. Dar, sfătuit de personalități britanice și americane, regele Mihai a decis să revină în România. Mai mult, la nuntă, regele Mihai a cunoascut-o pe prințesa Ana de Burbon-Parma, pe care a cerut-o în căsătorie. Evenimentul a fost imediat anunțat guvernului Groza. Liderii comuniști au hotărât că a sosit momentul să înlăture monarhia. Data aleasă – 30 decembrie 1947. Autoritățile comuniste au luate măsuri speciale: garda Palatului Regal a fost înlocuită cu unități loiale din Divizia Tudor Vladimirescu. Pentru a nu se cere ajutor în exterior, liniile telefonice ale Patatului Regal au fost tăiate. Măsuri speciale au fost luate și în cazul Regimentului de Gardă Călare, staționat în apropierea Palatului Cotroceni. Ofițerii care s-a opus au fost arestați. Printre ei s-a numărat și Radu Glogojeanu, locotenent în Regimentul de Gardă Călare.

“La sfârșitul lunii decembrie 1947 Regimentul de Gardă Călare a fost pus în alarmã.   Din recunoașterile pe care noi le fãceam, ne-am dat seama cã Regimentul de Gardã Cãlare a fost înconjurat de un regiment din cadrul Diviziei Tudor Vladimirescu. Pe fostul teren de fotbal Venus, unde azi este Opera Română și un parc, au fost instalate patru Brandt-uri de 120 mm. care aveau ca obiectiv Regimentul de Gardã Cãlare. Regimentul de Gardã Cãlare nu era în momentul respectiv echipat ca sã reziste unui atac dat de un regiment de infanterie echipat cu tot armamentul! Dovadã cã soldații noștri care pãzeau la poartã erau echipați doar cu sãbii. La Palatul Regal era o unitate specialã de gardã – Batalionul de Gardã al

Palatului, infanteriști cu uniformă de culoarea albã.   Cu Batalionul de Gardã al Palatului relațiile erau strânse, fiindcã noi de multe ori schimbam garda la Palat. Prin curieri ni s-a comunicat de cãtre maiorul Theodorescu Gheorghe, ulterior general, că la Palatul Regal se pregãtește abdicarea Majestãții Sale și cã este multã forfotã la Palat. Deci asta știam eu atunci. În cursul zilei de 30 decembrie ne-am pomenit la poarta regimentului cu Batalionul de Intervenție al Ministerului de Interne comandat de maiorul Tãutu.  Soldații noștri au fost luați pe sus, n-aveau cum sã reziste. Maiorul Tãutu ne-a strâns pe toți ofițerii Regimentului de Gardã Călare, așa că nu am mai putut să comunicãm cu trupa. Pe urmã au început distrugerile barbare față de obiectele care aveau pe ele coroana regalã. Un exemplu: un sergent major din Batalionul de Intervenție al Ministerului de Interne a pus mâna pe o cãlimarã mare din marmurã cu coroana regalã. Și a sfãrâmat-o. La care eu i-am spus: <<Cum îndrãznești sã spargi aceastã cãlimarã?>>   A intervenit maiorul Tãutu: <<Taci din gurã, bãi, locotenentule!>> Și i-am răspuns: <<Nu voi tace din gurã!>> Și el: <<Ba sã taci din gurã, cã ești locotenent și eu sunt maior!>> <<Eu nu știu ce maior sunteți dvs., dar eu sunt locotenent în Armata Regalã Românã!>> Și în acel moment a dat ordin sã fiu arestat. A intervenit în favoarea mea locotenentul colonel Florescu Gheorghe. A fost arestat și el. Și ne-am trezit duși cu duba la Ministerul de Interne, în Calea Victoriei. Am fost anchetați de cãtre Inspectorul general de poliție [Alexandru] Nikolschi, care ulterior a fost general de securitate. A avut o comportare acceptabilã. Toatã ancheta a durat maximum treizeci de minute. Ni s-a dat drumul după trei luni.”