24 de centre de intervenție timpurie vor fi create în raioanele din R. Moldova

  • 19 Iulie 2023 16:04
24 de centre de intervenție timpurie vor fi create în raioanele din R. Moldova

Vârsta copiilor cu întârzieri în dezvoltare, risc de apariție a acestora sau cu dizabilități care pot beneficia de serviciile de intervenție timpurie va fi extinsă de la trei la cinci ani. Totodată, vor fi create 24 de centre de intervenție timpurie în raioanele țării. Măsurile sunt prevăzute într-un Plan de acțiuni aprobat de Guvern, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Sănătății, aceste acțiuni vor contribui la identificarea precoce a tulburărilor de dezvoltare la copii și includerea lor în programe de abilitare și reabilitare. De asemenea, în cadrul centrelor noi, copiii vor putea beneficia de asistență acordată de echipe interdisciplinare pentru atingerea potențialului maxim de dezvoltare, asigurarea incluziunii educaționale și sociale a lor.

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul ședinței Guvernului că actualmente accesul copiilor la servicii de intervenție timpurie absolut necesare pentru diminuarea progresării maladiilor și prevenirii dizabilității este limitat, în mare parte din cauza lipsei centrelor în apropiere de locul de trai și dificultăților financiare întâmpinate de familii. Dezvoltarea rețelei naționale a prestatorilor de servicii de intervenție timpurie și fortificarea capacităților specialiștilor va fi realizată cu suportul UNICEF Moldova și Lumos. Pentru prestarea serviciilor de intervenție timpurie în centrele noi vor fi alocate mijloace financiare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-8,76
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:0,51 m/s
Thu
1
Fri
4
Sat
2
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9