Primul act al procesului de reîntregire națională a statului român a fost săvârșit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu România. Rezultatul votului (86 voturi pentru, 3 împotrivă și 35 abțineri) a fost comunicat președintelui Consiliului de Miniștri, Alexandru Marghiloman, care a declarat: ''În numele poporului român și al regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!'' potrivit volumului ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I'' (vol II, Ioan Scurtu). Prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918 a fost ratificată unirea Basarabiei cu România, iar doi reprezentanți ai acestei provincii - Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu - au intrat în guvernul condus de Alexandru Marghiloman.

În timpul războiului, Bucovina a avut multe de îndurat, ca urmare a repetatelor operații militare desfășurate pe teritoriul său și a ocupației rusești din unele zone. Totodată, mii de tineri români au fost înrolați în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroși preoți români, învățători și chiar țărani simpli au fost ridicați de la vetrele lor și trimiși în lagărele de concentrare. Aflată la întretăierea intereselor austriece, rusești, ucrainene, și mai ales, după izbucnirea Revoluției din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situație a Bucovinei, notează volumul ''Istoria românilor'' (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

La 3/16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg trimitea manifestul intitulat ''Către popoarele mele credincioase'' privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state ''independente'' (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez și ucrainean), Transilvania rămânea în continuare în componența Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret, urma să intre în Ucraina, potrivit ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Decretul-lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu Romania, apărut în Monitorul oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919.

Foto: ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI / AGERPRES

Adunarea de la Iași, din 6/19 octombrie 1918, a românilor emigrați din Austro-Ungaria, a răspuns acestei manevre, în numele lor și ''al fraților subjugați de acasă'', prin adoptarea unei Declarații prin care nu se recunoștea Monarhiei dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal și Bucovina. Românii ardeleni și bucovineni își exprimau hotărârea să lupte ''prin toate mijloacele și pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber, sub domnia Dinastiei române'' notează volumul ''Istoria românilor'' (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Luând în considerare actul împăratului din 3/16 octombrie, Consiliul Național Ucrainean a convocat, la Liov, Adunarea Națională Constituantă, care a proclamat la 6/19 octombrie, ''independența'' teritoriului ucrainean în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiția orientală, Bucovina nord-vestică și Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamația de la Liov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

A doua zi, la 4/17 octombrie, deputații români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Național Român din Austria, iar 16/29 octombrie 1918, venea declarația de răspuns a ''Corpului voluntarilor transilvăneni și bucovineni'' la manifestul amintit mai sus, în care, exprimându-se voința românilor, se proclama dezlipirea provinciilor românești Transilvania, Banatul, Maramureșul și Bucovina de la Austro-Ungaria și reunirea lor cu România.

De cealaltă parte, fruntașii mișcării naționale a românilor din Bucovina au întreprins o serie de acțiuni. Sextil Pușcariu, care avea legături strânse cu refugiații bucovineni, dar și cu factorii politici de la Iași, a hotărât, împreună cu un însemnat grup de colaboratori, să înființeze publicația ''Glasul Bucovinei'', în care a fost publicat, în primul număr (9/22 octombrie), programul unioniștilor bucovineni, intitulat ''Ce vrem''. În cadrul programului scris de Sextil Pușcariu și adoptat la 11 octombrie 1918, se preciza: ''Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești'' potrivit lucrărilor ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003) și ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I'' (vol II, Ioan Scurtu).

La inițiativa lui Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, în strânsă legătură cu evoluția evenimentelor din Imperiu, cu acțiunile întreprinse de români în Transilvania și față de amenințarea politică și militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată la Cernăuți, o importantă adunare națională, la care au participat deputații din Parlamentul de la Viena, foștii deputați din ultima Dietă bucovineană, dar și alți reprezentanți ai populației românești. A fost adoptată o Moțiune prin care reprezentanții poporului român din Bucovina se declarau ''în puterea suveranității naționale, Constituantă a acestei țări românești''. Adunarea Națională Constituantă a Bucovinei a decis: ''Reprezentanții poporului din Bucovina întruniți astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranității naționale Constituantă a acestei țări românești; Constituanta hotărăște unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria'' conform lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

A fost instituit un Consiliu Național, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, ''spre a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii''. Președinte era Dionisie Bejan. Consiliul Național a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanță deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naționale, în vederea unirii cu Țara.

Abdicarea împăratului Carol I a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români și ucraineni. În fața acestei situații, Consiliul Național Român a cerut guvernului de la Iași să trimită de urgență trupe pentru a împiedica acțiunile ucrainenilor și extinderea anarhiei bolșevice. Regele Ferdinand a încuviințat această cerere, iar la 11 noiembrie trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuți. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Național care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, își impune autoritatea asupra întregii Bucovine.

La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, s-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegați ai Consiliului Național, 13 delegați ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuți, câteva mii de locuitori veniți din diferite colțuri ale Bucovinei.

Președintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moțiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declarație de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei și asuprirea națională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: ''Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României''. Atât reprezentantul polonezilor, Stanislaus Kwiatkowski cât și cel al germanilor Alois Lebouton s-au pronunțat în favoarea unirii.

''Glasul Bucovinei'' a salutat hotărârea adoptată: ''Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinții noștri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber și dezrobit'', potrivit ''Istoria românilor'' (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Congresul a adresat o telegramă regelui Ferdinand, prin care i se aducea la cunoștință ''Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României''. Apoi o delegație s-a deplasat la Iași pentru a preda actul de Unire regelui Ferdinand.

Unirea Bucovinei cu Țara a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

În fiecare an, începând cu 2015, la 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei. Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro. Plenul Senatului adoptase, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaților, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, pot organiza manifestări cultural-științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.

Sursa: AGERPRES