''Bine instruiți, căliți în campania din acest an, cu o disciplină perfectă, sobră și antrenată, armata română se prezintă la capătul unui an de război ca un instrument excelent'', scria generalul Berthelot despre armata română, într-un raport înaintat din Iași superiorilor săi la Paris, în data de 29 octombrie/11 noiembrie 1917. Cu toate acestea situația României era foarte dificilă. Cu acordul generalului Berthelot, regele Ferdinand și prim-ministrul Ion I.C. Brătianu l-au trimis pe Victor Antonescu la Paris, în timp ce George N. Leon a luat drumul Londrei cu scopul obținerii unui ajutor militar și financiar din partea conducătorilor puterilor Antantei. Acțiunile nu au reușit deoarece aliații se găseau în imposibilitatea de a sprijini guvernul român. ''Antanta era departe și uneori puțin capabilă să ajute România cum trebuie'', avea să scrie mai târziu, într-o carte, ministrul armamentului în guvernul de la Paris, Albert Thomas. Indisciplina, dezordinea și chiar anarhia pe alocuri începeau să-și facă simțită prezența în cadrul trupelor ruse din România.

''Încheierea bătăliei Moldovei — cum s-a propus să fie numite cele trei încleștări de la Mărăști, Mărășești și Oituz — părea să ofere un răgaz României, dar evenimentele din Rusia au creat un nou cadru militar și politic cu totul defavorabil țării noastre. Îndată după luarea puterii, Lenin a anunțat intenția noii puteri, comuniste (bolșevice), de a încheia pacea. Dispozitivul mixt româno-rus pe front, dar, mai ales, poziția Moldovei, prinsă între Rusia, Austro-Ungaria și teritoriile românești ocupate de Puterile Centrale și aliații lor, făceau, practic, imposibilă continuarea războiului'', arată istoricul Florin Constantiniu în volumul său ''O istorie sinceră a poporului român'' (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002)

Rusia îndeplinise, în cadrul Antantei, un rol principal în susținerea operațiilor militare în răsăritul Europei și în echilibrarea raportului de forțe dintre cele două coaliții la nivel continental. Ieșirea sa din război a creat un dezechilibru între Antantă și Puterile Centrale care a fost imediat exploatat de Germania și Austro-Ungaria. Din punct de vedere militar România era din noiembrie 1917 total izolată de aliați. Totodată, Marele Cartier General român pierdea depozitele de provizii și muniții din Ucraina, întreprinderile și bunurile evacuate dincolo de Prut în toamna anului 1916. Miile de vagoane de material de război aflate pe întinsul Rusiei n-au mai putut ajunge la destinație. Armata română rămânea prin urmare singură, cu frontul descoperit în fața unui inamic superior, decis să ocupe întregul spațiu dintre Carpați, Prut și Dunăre, se arată în ''Istoria militară a poporului român'', vol. V (Ed. Militară, București, 1988).

În anul 1917 comandantul suprem al armatelor ruso-române din zona de sud a frontului oriental era regele Ferdinand I al României, avându-l ca adjunct pe generalul rus Scerbacev. Acesta din urmă, ofițer vechi în fosta armată imperială, era inamic recunoscut al bolșevicilor, fiind simpatizant al anglo-francezilor și omul lor de încredere (''Primul Război Mondial'', autori: Zorin Zamfir, Jean Banciu; Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995).

În timp ce situația din Rusia se deteriora din ce în ce mai mult, iar dezordinea și anarhia din armata rusă se accentua, generalul Berthelot a luat legătura cu generalul D.G. Scerbacev, solicitându-i luarea unor măsuri energice eficiente în vederea stăvilirii anarhiei din rândul trupelor ruse din Moldova. Autoritățile militare nu mai aveau însă situația sub control. Într-un raport înaintat superiorilor săi la începutul lunii octombrie 1917, generalul Berthelot preciza că trupele române și cele ruse ''n-ar putea fi separate'' având în vedere ''strânsa lor colaborare''. În fond soarta României este intim legată de evoluția situației din Imperiul rus, mai sublinia generalul Berthelot.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1917, în timp ce la Brest-Litovsk se desfășurau convorbiri de armistițiu între delegațiile Puterilor Centrale și Rusiei, în România a fost convocat un consiliu prezidat de regele Ferdinand și de președintele Consiliului de Miniștri, Ion I.C. Brătianu, pentru a fi examinate posibilitățile evitării unei catastrofe naționale. La consiliu au luat parte, de asemenea, generalii C. Prezan, Al. Averescu, Eremia Grigorescu, H.M. Berthelot.

Scerbacev a încercat să introducă ordinea în tabăra sa, dispunând, în noaptea de 18/19 noiembrie 1917, regimentelor sale cele mai fidele să ocupe statele majore ale diviziilor și să dezarmeze unitățile trecute de partea bolșevicilor. Totodată, pentru asigurarea spatelui și încetarea operațiunilor pe front, în ziua de 20 noiembrie/3 decembrie 1917, generalul Scerbacev a trimis, din Iași, o telegramă feldmareșalului August von Mackensen și arhiducelui Iosef, cerându-le să comunice condițiile propuse de Puterile Centrale pentru încheierea armistițiului. Întrucât armata română făcea parte din frontul oriental, iar comandamentul rus propusese încheierea unui armistițiu, guvernul României, nevând altă soluție, a trebuit să se alăture inițiativei generalului Scerbacev (''Primul Război Mondial'', Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995).

''La Brest-Litovsk, Krîlenko, înălțat generalisim al armatei ruse, încheie armistițiul cu austro-germanii. Pe frontul român, Scerbacev refuză să recunoască autoritatea lui Krîlenko, a guvernului sovietic de la Petrograd și a armistițiului încheiat de el. Dar soldații încep să-și destituie, să-și degradeze și să-și aresteze ofițerii, înlocuindu-i cu alți comandanți, aleși dintre ei. (...) În fruntea unităților sunt puse comitete revoluționare. Comandanții neînlocuiți de bolșevici plecară singuri, neputând suporta situația în care fuseseră puși (...) Față cu această stare nu mai era posibil să se prelungească situația echivocă a armatei ruse de pe frontul român (...) Scerbacev se văzu pus în fața unei situații catastrofale, din care nu se putea ieși decât pe singura poartă a armistițiului'', se arată în ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919'', Constantin Kirițescu, Ed.Științifică și Enciclopedică, 1989.

La 21 noiembrie/4 decembrie 1917 Consiliul de Miniștri al României s-a întrunit în ședință extraordinară și după dezbateri aprinse a luat hotărârea de a angaja tratative cu Puterile Centrale, în vederea semnării armistițiului și apoi a păcii. ''Brătianu a expus diversele ipoteze asupra condițiilor în care s-ar încheia armistițiul și a cerut să se discute care ar fi măsurile militare de luat, potrivit cu situația în care va fi pusă armata română (...) Consiliul a hotărât că armata română, constrânsă de necesitate, trebuie să ia parte și ea la tratative, spre a încheia un armistițiu cu caracter pur militar, excluzând orice considerații politice, pe durata cât va ține armistițiul cu rușii'', arată Constantin Kirițescu în ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919''.

În aceeași ședință Consiliul de Miniștri a aprobat componența delegației la tratativele cu Puterile Centrale și l-a numit ca șef al acestei delegații pe generalul Al. Lupescu. Răspunsul Puterilor Centrale a fost și el imediat. La 22 noiembrie/5 decembrie, arhiducele Iosef a comunicat guvernului român acordul ca tratativele pentru încheierea armistițiului să se desfășoare la Focșani. Primind acordul Puterilor Centrale, Marele Cartier General român și comandamentul armatelor ruse de pe frontul din Moldova au început de îndată pregătirea delegațiilor pentru tratative și au fixat ca loc de adunare a acestora orașul Tecuci. Un număr de 21 de ofițeri ruși și patru români (un general și trei colonei) au format comisia ruso-română care urma să plece la Focșani pentru a semna armistițiul cu inamicul (''Primul Război Mondial'', autori: Zorin Zamfir, Jean Banciu; Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995).

Negocierile privitoare la condițiile armistițiului au început la Tecuci, la 23 noiembrie/6 decembrie, și au continuat la Focșani. La tratative, din partea germanilor principalul delegat era generalul Kurt von Morgen, iar din partea rușilor — generalul Kelșevski, comandantul Armatei a IX-a ruse. Delegația română era condusă de generalul Lupescu, iar în componența acesteia intrau, între alții, coloneii de stat-major Rășcanu și Condeescu (''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919'').

Armistițiul a fost semnat la Focșani, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917, prevăzând ca trupele ruse și cele germano-austro-ungare să înceteze provizoriu ostilitățile, ''până în momentul când chestiunea războiului sau a păcii va fi decisă de Adunarea Constituantă a întregii Rusii. Armatele române, care operează sub ordinele generalului Prezan și care fac parte din frontul român — încheie și ele această convențiune, pentru timpul cât va dura armistițiul armatelor ruse de pe frontul român'' (''Istoria militară a poporului român'').

Cele două păți contractante se obligau să anunțe reluarea ostilităților cu 72 de ore înainte de reînceperea lor. De asemenea, se interzicea slăbirea unităților existente pe front, prin retrageri individuale sau colective, cu scopul întăririi altor fronturi. (''Politica externă a României. Dicționar cronologic'', Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986). Armistițiul prevedea întreruperea operațiunilor terestre, navale și aeriene pe toată linia fronturilor, precum și faptul că se interzic lucrările de întărire a pozițiilor, avanposturile, transporturile de trupe pe alte fronturi. Armistițiul a avut un caracter pur militar fără implicații politice și era provizoriu. Evidențiind semnificația acestui act, istoricul american G.E. Torrey îl aprecia ca fiind ''răspunsul rezonabil la împrejurări aflate dincolo de posibilitățile de control ale României, un act responsabil, care în cele din urmă s-a dovedit a fi în interesul cel mai bun al României și al aliaților ei'' (''Generalul Henri M. Berthelot și românii'').

AGERPRES/ (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:

''Primul Război Mondial'' (autori: Zorin Zamfir, Jean Banciu; Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995) 
''Generalul Henri M. Berthelot și românii'' (autor Constantin I. Stan, Ed. Paideia, București, 2008) 
''Istoria militară a poporului român'' , vol V (Ed. Militară, București, 1988) 
''Politica externă a României. Dicționar cronologic'' (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986) 
''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919'' (Constantin Kirițescu, Ed.Științifică și Enciclopedică, 1989) 
''O istorie sinceră a poporului român'' (Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002)

Sursa: Agerpres