13 salvatori au devenit paramedici SMURD

  • 21 Martie 2019 11:38
13 salvatori au devenit paramedici SMURD

Treisprezece salvatori din cadrul Detașamentului Căutare Salvare nr.1 din municipiul Chișinău au devenit paramedici ai Serviciului Mobil de Reanimare Descarcerare, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI.

Angajații IGSU au absolvit cursul de paramedici după ce au fost instruiți de formatori pe parcursul a șase săptămâni. Examenul de calificare a fost susținut de salvatori în fața unei comisii formată din responsabili IGSU, dar și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Pregătirea inițială a noilor specialiști în domeniul primului ajutor calificat a avut loc la detașament, iar formatorii i-au pregătit pentru ca aceștia să suplinească rândurile paramedicilor SMURD din Republica  Moldova. Salvatorii au învățat cum să acorde ajutor în caz de stop cardiac, fracturi, arsuri, intoxicații, politraumatisme, hipo și hiper glicemie, căderi de la înălțime, dar și electrocutare. Aceștia vor lucra în calitate de paramedici în echipajele de intervenție, după ce vor merge la practică în Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași.

Potrivit IGSU la moment în Republica Moldova sunt 119 paramedici SMURD, care intervin pentru acordarea primului ajutor calificat în nordul și sudul țării. De la lansarea Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare în țara noastră peste 14 mii de oameni au beneficiat de prim ajutor în situații de risc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău