11 aprilie - Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

  • 11 Aprilie 2021 10:10
11 aprilie - Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

La 11 aprilie este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson (World Parkinson's Day), pentru a crește gradul de informare cu privire la această boală și a evidenția impactul pe care îl are asupra celui suferind, dar și asupra familiei și societății.

Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson a fost stabilită la această dată reprezentând ziua de naștere a medicului englez James Parkinson (1755-1824), cel care a descris pentru prima dată această boală în lucrarea sa "Eseu despre paralizia tremurătoare" ("An Essay on the Shaking Palsy", 1817). Simbolul zilei este o lalea roșie și a fost lansat la 11 aprilie 2005, în cadrul Conferinței de la Luxemburg dedicată acestei boli.

La nivel european, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson este susținută de Asociația Europeană a Bolii Parkinson (European Parkinson's Disease Association - EPDA). Înființată în 1992, la Bruxelles, asociația are, în prezent, 45 de organizații membre, de pe tot cuprinsul Europei și promovează o mai bună cunoaștere a acestei afecțiuni și a modului în care aceasta poate afecta o persoană pe toate nivelurile: fizic, psihic, emoțional, dar și social și economic.

Pacienții în stadii avansate de boală devin din ce în ce mai mult dependenți de ajutorul și susținerea semenilor. O mai bună informare conduce la reducerea stigmei asociată bolii și poate crește calitatea vieții pentru cei afectați, potrivit site-ului www.whathealth.com. Marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson reprezintă și o oportunitate de a strânge fonduri pentru proiecte de cercetare.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, care se pare că este derivată dintr-o combinație de factori genetici și de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmițător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricității. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală. Principalele semne ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea și bradichinezia, adică încetinirea generală a ritmului activității motrice. Simptomele sunt imprevizibile și pot varia pe o scară de timp foarte scurtă, uneori doar de un minut. Instabilitatea posturală survine tardiv, de obicei după aproximativ opt ani de evoluție a bolii.

Majoritatea celor afectați au peste 60 de ani, dar în "stadiu incipient" poate afecta și persoane mai tinere, cum este cazul actorului Michael J Fox, care a fost diagnosticat la 29 de ani. Boxerul Muhammad Ali, comediantul Billy Connolly și cântărețul Ozzy Osborne se numără printre persoanele care au fost diagnosticate cu această boală.

Peste 6 milioane de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson pe plan mondial, maladie care cauzează aproape 120 de mii de decese anual, conform ncbi.nlm.nih.gov. În Uniunea Europeană, aproximativ 1,2 milioane de oameni au viața afectată de această boală. La nivelul anului 2013, în România erau tratați peste 70.000 de pacienți cu Parkinson, însă numărul real al cazurilor ar putea fi mult mai mare, potrivit arpim.ro, site-ul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă legată de vârstă, după boala Alzheimer. Bărbații au o probabilitatea de 1,5 ori mai mare să facă Parkinson, potrivit parkinsonsnewstoday.com/.

Deși, în prezent, nu există niciun remediu pentru boala Parkinson, eforturile oamenilor de știință oferă motive pentru un optimism rezervat în acest sens.

La 10 februarie 2021, o echipă de cercetători a Universității Cambridge din Anglia a anunțat, în jurnalul Nature Communications, descoperirea unei "noi informații cruciale" ce ar putea marca un "pas vital" către înțelegerea bolii Parkinson, potrivit DPA. Giuliana Fusco, cercetătoare la St John's College din cadrul universității citate, a declarat că "dacă vrem să vindecăm (boala) Parkinson, mai întâi trebuie să înțelegem funcția alfa-sinucleinei, o proteină prezentă în creierele tuturor". "Până când funcția acestei proteine misterioase este confirmată cu mai multe cercetări, nu se poate începe dezvoltarea terapiilor medicamentoase pentru a aborda originile bolii Parkinson", a completat coautorul studiului, Alfonso de Simone, de la Imperial College London.

La 20 octombrie 2020, o echipă internațională de oameni de știință a dezvăluit mecanismul cheie din spatele stimulării cerebrale profunde, utilizată pentru tratarea bolii Parkinson, potrivit Xinhua. Descoperirea, publicată în jurnalul Annals of Neurology, poate ajuta la dezvoltarea unor noi planuri terapeutice și în gestionarea perioadei postoperatorii. Jiang Changqing de la Universitatea Tsinghua, unul dintre cercetătorii care au condus studiul, a declarat că acesta oferă noi informații despre mecanismele neuronale asociate stimulării cerebrale profunde care ar putea contribui la optimizarea planurilor de tratament și la îmbunătățirea calității vieții pacienților diagnosticați cu boala Parkinson.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău