Ziua muncii își are originea în Statele Unite. În 1884, în cadrul Convenției naționale de la Chicago, Federația Organizațiilor Meșteșugărești și a Uniunilor Sindicale (care a devenit mai târziu Federația Americană a Muncii) a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore. Muncitorii aveau dreptul doar la o singură zi de odihnă pe săptămână, arată https://www.calagenda.fr/. În anul următor, Federația și-a reiterat proclamația declarând că aceasta va fi susținută de greve și demonstrații.

La 1 mai 1886, muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au mărșăluit pentru a-și susține cauza. Cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 se aflau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago, unde numărul greviștilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat și poliția a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morți și răniți.

Revendicările muncitorilor din Statele Unite au ajuns în Franța în 1889, cu ocazia centenarului revoluției franceze. La primul Congres al Internaționalei a II-a întrunit la Paris, la 20 iulie 1889, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internațională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstrații pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago dar și de a determina autoritățile să accepte ziua de lucru de opt ore, se arată pe https://maitron.fr/. Între 1890 și 1891 au avut loc manifestații atât în SUA dar și în mai multe țări europene.

În Franța, la 1 mai 1891, ciocnirile dintre muncitori și forțele de ordine au dus la zece decese. Cererile erau simple: "8 ore de muncă, 8 ore de timp liber, 8 ore de somn". Începând din 1919, 1 mai a devenit zi de sărbătoare publică, la această dată fiind ratificată săptămâna de 48 de ore, cu 6 zile lucrătoare. Eliminată temporar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către mareșalul Pétain, 1 Mai a redevenit sărbătoare publică în 1947, conform https://www.calagenda.fr/.

Ziua internațională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaționalei a II-a din 1891, de la Bruxelles. De atunci, an de an, la 1 Mai, muncitorii au avut prilejul să-și exprime public cererile privitoare la condiții mai bune de muncă și la salarii decente, potrivit http://indiatoday.intoday.in/.

Președintele american Grover Cleveland (1885-1889; 1893-1897), îngrijorat de amenințarea politică a acestei sărbători create de socialiști, a decretat în 1894, ca Ziua muncii să fie marcată în prima zi de luni a lunii septembrie. Președintele Dwight D. Eisenhower (1953-1961) a continuat aceeași politică, declarând această zi drept Ziua loialității în SUA, potrivit https://yeu.ca/. Și Canada sărbătorește Ziua muncii, începând din 1894, în prima zi de luni a lunii septembrie, conform https://www.thecanadianencyclopedia.ca/.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată, începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpenești. Primele demonstrații muncitorești organizate la noi în țară au avut loc în 1945, la București, iar ultimele s-au desfășurat în 1971. După 1990, această zi este sărbătorită prin organizarea de concerte, plimbări cu bicicleta, ieșiri la iarbă verde, diverse activități festive, concursuri pentru copii etc.

Ziua de 1 Mai este zi nelucrătoare în cele mai multe state, între care și România. Pe de altă parte, în multe alte țări, Ziua internațională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale.

Sursa: AGERPRES