„Viața secretă a neuronilor” | Creierul nostru este mult mai PERFORMANT decât s-a crezut
-
13 Martie 2017 15:19
Un nou studiu poate schimba înțelegerea savanților în legătură cu modul în care funcționează creierul, lucru care poate duce la noi abordări pentru tratarea tulburărilor neurologice și la dezvoltarea computerelor care „gândesc” precum oamenii.
Studiul cercetătorilor de la UCLA s-a concentrat pe structura și funcția dendritelor (canale colorate în verde în imaginea articolului), care sunt componente ai neuronilor, relatează Science Daily.
Teoria general acceptată era că pericarionul (corpul neuronului) generează scurte impulsuri electrice pentru a comunica cu alți neuroni. Aceste impulsuri sunt transmise cu ajutorul dendritelor, însă nu au fost testate până acum, crezându-se că au un rol exclusiv pasiv.
În urma acestui studiu, cercetătorii au descoperit că dendritele sunt de asemenea active, generând chiar de 10 ori mai multe impulsuri decât pericarionul.
Descoperirea este foarte importantă, întrucât impulsurile electrice ale neuronilor duc la formarea percepției, abilității de învățare și a memoriei.
Mayank Mehta, autor al acestui studiu, mai precizează că „dendritele alcătuiesc mai mult de 90% din țesutul cerebral” și că „știind că acestea sunt mult mai active decât pericarionul schimbă fundamental natura înțelegerii noastre despre modul de procesare al informației de către creier. Poate pava calea pentru înțelegerea și tratarea tulburărilor neurologice și pentru dezvoltarea computerelor asemănătoare structurii creierului”.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că dendritele nu numai generează impulsuri, ci generează fluctuații mari în voltaj, chiar mai mari ca impulsurile, ceea ce sugerează că dendritele pot executa procese similare calculatoarelor analogice.
Studiul a fost publicat în revista Science, iar motivul pentru care această descoperire nu a fost făcută până acum a fost, așa cum precizează Mehta, „din cauza dificultăților tehnice” și că acum au descoperit „viața secretă a neuronilor”.
Sursa: Descopera.ro