„Toate drumurile mele din cărți duc spre Flutura și pleacă din Flutura”

  • 08 Noiembrie 18:39
0%
00:00:00
00:00:00

Despre cărți, despre satul natal, despre Flutura – satul mitic, despre bunici și noua carte a scriitorului care va apărea curând la editura Humanitas, vorbește scriitorul Dumitru Crudu într-un interviu pentru Radio România Chișinău.


„Întâi de toate îmi doresc să îmi apară cartea mea de proză „Ora cinci și șapte minute” și urmează să apară la editura Humanitas în colecția scriitorilor români contemporani. E o carte pe care o scriu de câțiva ani, dar am lucrat foarte intens la ea după ce a început războiul și este cumva, are o legătură mare și cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina, și această carte este pentru mine poate ceea ce a fost pentru (n.r. Erich Maria) Remarque romanele lui despre Primul Război Mondial sau poeziile lui (n.r. Georg) Trakl poeziile lui scrise în infirmeriile de pe timpul Războiului Mondial din Austria și de pe alte fronturi. Fără să fac o comparație valorică, firește că și Remarque, firește că și  Trakl sunt niște mari scriitori, nu mă compar eu cu ei, dar compar universul din textele mele cu lumea din poeziile sau proza lor. Este un univers similar: personajele mele seamănă pe undeva cu personajele lor. Poate nu neapărat ca și destin sau caracter, dar seamănă în privința dilemelor pe care le au, întrebările pe care și le pun. Sunt întrebări la fel foarte importante. Despre ce e mai bine să faci, să spui un adevăr, de exemplu când acel adevăr poate ucide oameni sau poate salva vieți – vieți de oameni nevinovați.

(...)sau la ce e bun sacrificiul uman. Sau când, până la urmă, acest sacrificiu nu poate opri războiul. Mai vorbesc și despre victimele nevinovate, victimele colaterale, despre oamenii inocenți, care nimeresc  cumva în iureșul acestor evenimente și ei nu au nici o treabă cu războiul. Ei pur și simplu își duc viața și vor să o trăiască intens, vor să o trăiască frumos, și tocmai aceasta pare suspect în ochii celor din jur, în ochii soldaților, în cazul prozelor mele, în cazul soldaților ruși din prozele lui Hemingway, a soldaților care susțineau comunismul în Spania, și a soldaților ruși dintr-o altă Rusie și alte vremuri. Oamenii aceștia nevinovați, inocenți, păreau dubioși, păreau nelalocul lor, ce caută ei într-o lume în care se împușcă, în care se omoară și până la urmă sunt lichidați. Asta s-a întâmplat la Hemingway, asta într-o altă formă, într-o altă manifestare are loc și la mine sub un alt chip, sub un alt avatar. Este și problema inocenței, cum să îți mai păstrezi inocența, integritatea, valorile morale într-o asemenea lume, care iată, practic se autodistruge. Acestea ar fi problemele pe care le pun în a mea carte. Un personaj din cartea mea, o doamnă, care de abia așteaptă, o doamnă din Tiraspol, care de abia așteaptă războiul pentru a se putea răfui pe soțul ei care a luat-o de nevastă fără a-și dori aceasta. A impus-o cumva,  a forțat-o să îi devină soție și de foarte mulți ani o supune unui viol continuu. Și ea abia așteaptă războiul pentru a se putea răfui cu el pentru a da vina mai apoi pe ucraineni sau pe români, sau pe americani pentru faptul că soțul ei va fi omorât. Asta și în cele din urmă se întâmplă în cartea mea. Această femeie se folosește de război pentru a-și salva onoarea mânjită, terfelită, pentru a-și salva viața distrusă, pentru a-și recăpăta în cele din urmă libertatea și sexuală, și sufletească, și existențială. Iată despre asta discut în noua mea carte de proză, despre traume, traume individuale, traume colective, despre suprapunerea lor, și despre cum aceste traume formează destine umane.”

Mă consider un copil al marilor bătălii ale istoriei în sensul în care părinții mei au crescut cu niște răni, cu niște regrete, cu niște frustrări că țara în care ei au deschis ochii și ei au respirat pentru prima dată nu mai există.

Dumitru Crudu spune că oamenii se nasc și pe vreme de război, fac dragoste și pe timp de foamete: „și când ți se taie el electricitatea sau nu îți dă căldura. Și produsul acestor nopți de dragoste sunt copiii până la urmă. Sunt foarte mulți copii care s-au născut în cele mai cumplite momente ale istoriei în timpul ocupației Basarabiei, în timpul deportărilor, în timpul foametei, și dragostea, după cum se vede, a fost mereu un mod prin care oamenii se opuneau ororii. Se opuneau violenței, găseau un refugiu. Întâlnirile acestea dintre bărbat și femeie în perioade sinistre care iată au putut să se opună violenții. Și iată, părinții noștri, care s-au născut în perioade în care nu aveau ce să mănânce, sunt niște oameni foarte puternici. Au un ADN extrem de viguros.

Tata îmi povestea că trăim într-o parte de țară ocupată de armata sovietică și o parte de țară care aparține de România, și mă ducea pe un deal din Flutura și îmi arătat România de dincolo de Prut, întinsă până la orizont, și îmi spunea că toate aceste fac parte din aceeași țară, din Țara noastră.

Despre Flutura – un axis mundi al scriitorului unde revine pentru a se reîncărca cu emoții: scrie adesea despre un sat mitic în cărțile sale, despre un model de Flutura din care oamenii nu mai pleacă. Păstrează autenticitatea vremurilor îmbogățindu-le printr-un exercițiu al imaginației cu case multe, străzi luminate și pavate, făcând aluzie la acel confort după care aleargă sătenii la orașe sau în alte țări, în căutarea unei bunăstări dezrădăcinate, conturând în final încă un sat: Flutura din realitate și Flutura din mintea oamenilor.


Aniversările scriitorului din copilărie coincideau cu hramul satului, spune în interviu Dumitru Crudu: „toată lumea din sat se veselea, se juca hore, și parcă tot satul participa la ziua mea de naștere.”

„Ceea ce nu-mi reușește mie ca om, le reușește personajelor mele.” – Pentru Dumitru Crudu continuitatea vieții se îmbină cu cea a personajelor sale. El amintește despre faptul că nu si-a cunoscut bunicii, dar în cărțile sale ei întineresc și trăiesc acele momente de care nu a avut parte poate în copilăria sa.

„Generația mea este generația celor fără bunici”
DUMITRU CRUDU (născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto). Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Thu
1
Fri
2
Sat
2
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău