„România susține o aderare accelerată a R. Moldova la UE”. Întrevedere a premierului Alexandru Munteanu cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu
-
13 Noiembrie 2025 13:35
România susține o aderare accelerată a Republicii Moldova la UE, i-a transmis președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, premierului Alexandru Munteanu, într-o întrevedere avută joi, cu ocazia primei vizite externe a oficialului moldovean de la preluarea mandatului.
„România este principalul avocat al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană iar acest lucru trebuie să se traducă printr-o cooperare economică mai intensă și mai multe proiecte comune cu fonduri europene în interesul tuturor.
I-am transmis, astăzi, prim-ministrului, Alexandru Munteanu, susținerea pe care România o are, fără echivoc, pentru o aderare accelerată a Republicii Moldova la #UE și începerea, de îndată, a negocierilor pe capitole.
Consider că sprijinul politic înseamnă dialog permanent cu partidele proeuropene din Republica #Moldova, colaborare între Parlamentele celor două țări, dar și consolidarea relației între administrațiile locale și creșterea prezenței companiilor românești în Republica Moldova.
Războiul din Ucraina a arătat cât de fragilă este regiunea noastră. De aceea, susținem consolidarea capacităților administrative și de apărare ale Republicii Moldova, prin parteneriate cu Uniunea Europeană, NATO și România”, a transfmis Sorin Grindeanu pe Facebook.
Citiți și:

