„Regii” asfaltului repară în regim de urgență drumurile spre Castel Mimi (Revista presei)
-
20 Martie 2023 10:00
DW se referă la apariția-surpriză vineri a președintei Maia Sandu în Parlamentul de la Chișinău. Ea a vorbit despre integrarea europeană și despre politicienii hoți, care au primit misiune de la Kremlin de a vinde țara Rusiei.
Maia Sandu a insistat asupra șansei unice pe care o are Moldova de a adera la UE până în 2030 și a chemat toate forțele politice și cetățenii „să susțină această cale necondiționat”. Opoziția pro-rusă a părăsit sala de ședințe a Parlamentului. Reprezentanții acesteia s-au supărat că majoritatea parlamentară pro-europeană a votat joi schimbarea denumirii limbii de stat în Constituție – din „moldovenească” în română.
Nicolae Negru scrie în Ziarul Național că din păcate, discursul Maiei Sandu nu a fost anunțat din timp, apariția ei în Parlament a părut o surpriză pentru toată lumea. În opinia editorialistului, pentru un impact cât mai mare a mesajului prezidențial, era bine dacă mass-media afla despre discursul președintei măcar cu câteva zile mai înainte și își informa despre aceasta audiența. Poate și casele de sondaje încercau să sondeze efectul și reacția cetățenilor la acest discurs sincer și emotiv, prezentat ca o improvizație, deși nu pare să fie. Reacția politicienilor se lasă de asemenea așteptată, subliniază autorul. Nicolae Negru se referă și la anunțul Curții Penale Internaționale despre mandatul de arest pe numele lui Putin influențează și contextul geopolitic în care se află Republica Moldova, punând în evidență, aruncând o lumină nouă asupra discursului, contribuind la o receptare mai „sensibilă” a mesajelor președintei noastre. Să fie întâmplător faptul că ea a mers în parlament în aceeași zi de vineri, cu puțin timp înainte de conferința de presă de la Curții Penale Internaționale? E un joc al hazardului, e o ocazie de care a profitat Maia Sandu? Se întreabă Ziarul Național.
„BIBLIOTECA DISCORDIEI”, titrează ZDG. Statul, prin derogare de la lege, intenționează să ofere gratuit Mitropoliei Basarabiei blocul doi al Bibliotecii Naționale a R. Moldova, drept „un act de restabilire a echității istorice”. În timp ce reprezentanții Bibliotecii Naționale susțin că nu pot strămuta colecțiile de patrimoniu, iar reprezentanții Mitropoliei Basarabiei răspund că nu au de gând să perturbeze activitatea bibliotecii și vor folosi doar spațiile libere (la demisol), un deputat PAS, autorul inițiativei legislative, susține că s-a găsit deja un nou spațiu pentru reamplasarea Bibliotecii Naționale.
Mold-Street explică de ce „regii” asfaltului repară în regim de urgență drumurile spre Castel Mimi. Potrivit publicației, la mai puțin de o lună de la aprobarea Hotărârii Guvernului nr.73 din 22 februarie 2023 privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023, Administrația de Stat a Drumurilor anunță că a reușit deja să selecteze companiile ce vor efectua lucrările la unele drumuri naționale. Este vorba de lucrări de întreținere periodică a drumurilor publice R2 Chișinău – Bender – Tiraspol, M5 Florești – Anenii Noi și Delacău Bulboaca. Ținând cont de urgența și de locația acestor lucrări (în special drumurile ce duc spre satul Bulboaca, raionul Anenii Noi), Mold-Steet deduce că aceste lucrări fac parte din planul de pregătire pentru Reuniunea Comunității Politice Europene de la 1 iunie, care va fi cel mai mare eveniment internațional găzduit de Republica Moldova în cei aproape 32 de ani de independență. Portalul notează că pe platformele de achiziții publice nu există nicio informație privind desfășurarea de proceduri de achiziție a acestor lucrări, deși valoarea acestora este foarte mare.