„Principala amenințare la adresa securității”. Norvegia acuză spionajul rusesc că pune la cale atacuri de sabotaj

  • 05 Februarie 20:25
„Principala amenințare la adresa securității”. Norvegia acuză spionajul rusesc că pune la cale atacuri de sabotaj

Serviciile norvegiene de securitate internă au estimat miercuri, 5 februarie, drept „probabilă” o tentativă de sabotaj a serviciilor de informații ruse împotriva Norvegiei în 2025, în special pentru a împiedica furnizarea de ajutor Ucrainei.

Șefa Serviciilor de Securitate Internă (PST), Beate Gangas, a precizat că, de la sfârșitul anului 2023, au avut loc mai multe zeci de acțiuni similare în Europa, însă până acum nu a fost identificat niciun caz dovedit de sabotaj în Norvegia, transmite HotNews

Cu toate acestea, PST estimează drept „probabil” ca serviciile de informații ruse să încerce să întreprindă acțiuni de sabotaj împotriva unor ținte în Norvegia în 2025”, a declarat Beate Gangas în timpul prezentării evaluării anuale asupra amenințărilor ce vizează țara.

„Obiectivul unor eventuale acțiuni ar fi acela de a împiedica livrările noastre către Ucraina sau de a influența în sens negativ opinia publică referitor la ajutorul acordat Ucrainei”, a declarat ea.

Norvegia, țară membră a NATO, are cu Rusia o frontieră terestră de 198 de km în Arctica, precum și o frontieră maritimă în Marea Barenț.

Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat semnificativ de la începutul invaziei la scară mare declanșată de Rusia împotriva Ucrainei, în februarie 2022.

„În ceea ce privește actori statali, ne așteptăm ca Rusia să rămână principala amenințare la adresa securității în Norvegia”, a mai spus Gangas.

Contactată de AFP, ambasada Rusiei la Oslo nu a reacționat imediat.

Autoritățile norvegiene au stabilit să aloce 135 de miliarde de coroane (11,5 miliarde de euro) ajutor civil și militar Ucrainei în perioada 2023-2030.

De la începutul războiului în 2022, țara scandinavă a depășit Rusia și a devenit primul furnizor de gaz natural în Europa. „Infrastructurile energetice norvegiene ar putea fi de asemenea o țintă de sabotaj în anul ce urmează”, a mai scris PST în raport.

Serviciile norvegiene au informat de asemenea despre un risc de spionaj „semnificativ” provenind din China, care „ar urma să se amplifice”, dar și din partea Iranului și a Coreei de Nord.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:65 %
Vint:4,12 m/s
Thu
-0
Fri
0
Sat
0
Sun
0
Mon
-0
Arhivă Radio Chișinău