„Presa Marii Uniri" | Congresul internațional de istorie a presei, la Arad

  • 20 Aprilie 2018 10:46
„Presa Marii Uniri

Cel de al 11-lea Congres internațional de istorie a presei, având ca temă „Presa Marii Uniri", va avea loc în perioada 20-21 aprilie, la Arad, evenimentul fiind organizat de Asociația Română de Istorie a Presei (ARIP), împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" (UVVG) Arad.

Printre partenerii manifestării se numără Academia Română, universități din România, Serbia și Ungaria, Societatea de Științe Istorice din România, Asociația de Istorie Balcanică, Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Centrul Județean Cultural Arad, Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Județean Arad și Primăria municipiului Arad.

„Este o manifestare de amploare, la care participă peste 100 de specialiști în domeniul istoriei și al istoriei presei, din România, Ungaria, Serbia, Turcia, Basarabia și Bucovina. Vor fi reprezentate cele mai importante universități și biblioteci universitare din România. Am putea spune că va fi o adevărată desfășurare de forțe, pentru că, din anul 2008, când s-a organizat cel dintâi Congres al presei, tot la Arad și tot de către UVVG - prilej cu care, de fapt, ARIP se înființa de facto - iată că, după 11 ani, congresul revine la Arad. Și, dacă la primul congres au fost prezentate 33 de lucrări, în programul evenimentului din acest an figurează 106 comunicări", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Marius Grec, președintele Comitetului de organizare al congresului de la Arad.

Președintele de onoare al congresului, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președinte al UVVG, a spus că cel de al 11-lea Congres de istorie a presei își propune să evidențieze rolul pe care l-a avut presa vremii din toate teritoriile locuite de români în formarea conștiinței naționale care a generat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, gândită la Arad și proclamată la Alba Iulia.

„Ședința inaugurală a congresului va avea loc vineri, începând cu ora 10.00, în Sala Regele Ferdinand din incinta Palatului administrativ al municipiului Arad. Conferința de deschidere va fi susținută de academician Mihai Bărbulescu, directorul Institutului de Studii Clasice al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Cu acest prilej, în mod simbolic, va fi aprinsă "Candela Marii Uniri", fiindcă vrem să arătăm că, în urmă cu 100 de ani, aici, la Arad, s-au pus bazele Marii Uniri. Aradul a fost "Capitala Politică a Marii Uniri", însă, din păcate, în prezent se vorbește prea puțin despre corifeii Marii Uniri: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Ioan Fluieraș și ceilalți, despre rolul pe care aceștia l-au avut în gândirea, în conceperea ideologiei și realizarea acestui act pe care noi îl considerăm drept cel mai important act din istoria post-modernă a României. Această candelă care va fi aprinsă cu ocazia ședinței inaugurale a congresului reprezintă deja un simbol al luminii care i-a călăuzit pe cei care au luptat pe frontul Primului Război Mondial', a declarat la rândul său, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Aurel Ardelean.

În cadrul congresului, participanții vor prezenta lucrări din următoarele arii tematice: precursori ai Marii Uniri; militanți ai Marii Uniri - publiciști și oameni politici; discursul pro-unionist în presă; reprezentări fotografice ale Unirii din 1918; rolul minorităților etnice în realizarea Unirii; Biserica și Marea Unire; periodice reprezentative ale Marii Uniri; regimul juridic al presei în contextul Unirii; presa basarabeană unionistă; presa bucovineană unionistă; jurnaliști reprezentativi ai perioadei unioniste; presa străină despre Marea Unire; Marea Unire, reprezentată în fondurile Bibliotecii; Marea Unire, reprezentată în fondul arhivistic.

Lucrările prezentate vor fi publicate într-un volum colectiv, la Editura "Vasile Goldiș" University Press, cele mai reprezentative contribuții urmând a fi publicate, în limba engleză, în revista "Studii de știință și cultură".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău