„Omu’ bun și pomu’ copt” - concert dedicat Unirii Basarabiei cu România

  • 21 Martie 2019 17:18
„Omu’ bun și pomu’ copt” - concert dedicat Unirii Basarabiei cu România

Un concert dedicat Unirii Basarabiei cu România va fi organizat luni, 25 martie, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău. Spectacolul „Omu’ bun și pomu’ copt” va reuni artiști de pe ambele maluri ale Prutului – Mircea Rusu Band și Valy Boghean Band.

Organizatoarea proiectului, Lucia Culev, a anunțat că acest concert este primul dintr-o serie de spectacole care vor reuni artiștii români de pe ambele maluri ale Prutului: „Concertul se înscrie în suita de manifestări dedicate zilei de 27 martie, Ziua semnării Actului Unirii Basarabiei cu România, în 1918. La un concert care a avut loc la Chișinău, acum cinci ani, cu trupele Mircea Rusu Band și Valy Boghean Band, am hotărât să extindem acest proiect, să continuăm să cântăm împreună - adică artiști de pe ambele maluri ale Prutului să facă schimb de cântece, să creeze împreună, să cântăm folclorul, folkul românesc și alte genuri de muzică, să ajungem în cât mai multe orașe, unindu-ne într-o orchestră mare, comună, cu instrumentiști de pe ambele maluri, cu artiști, cântece, compozitori care au creat și de o parte de Prut și de cealaltă.. Prima parte a concertului va fi dedicată zilei de 27 martie, va fi muzică patriotică, cântecele renașterii naționale. Va fi un omagiu adus deputaților din Sfatul Țării, care au semnat Actul Unirii, patrioților care au luptat pentru valorile naționale în anii de renaștere, scriitorilor, oamenilor de cultură, compozitorilor. Partea a doua fa fi multă muzică folk, muzică de dor, de dragoste”.

Alături de Mircea Rusu și Valy Boghean Band vor evolua artiștii Mariana Bulicanu, Tania Cerga și Andrei Glavan, Viorel Burlacu, Diana Brescan, Lavinia Rusu, precum și tinere dar mari talente – Nica Dudca, Ștefănel Luță, Ștefănel Albu.

Directorul artistic al Filarmonicii Naționale, Marian Stârcea, a mărturisit că este extrem de emoționat de astfel evenimente, deoarece bunicul său, Gheorghe Stârcea, a participat la evenimentele din 27 martie 1918, când a fost semnat Actul Unirii Basarabiei cu România: „Bunelul meu, Gheorghe Stârcea, era șeful Cancelariei la 1918, când a fost declarată Unirea. Era nemijlocit în toiul acestor evenimente, cred că a pregătit și documentar acest eveniment, diferite procese verbale, acte ce s-au mai semnat. Astfel, a pus umărul la acest eveniment și din această cauză a și suferit, în 1949 a fost dus în Siberii de gheață”.

Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România, prin votul de la 27 martie 1918 a Sfatului Țării de la Chișinău, proces care s-a încheiat la 1 decembrie 1918 cu Marea Unire de la Alba Iulia.

Concertul „Omu’ bun și pomu’ copt” va avea loc cu începere de la ora 19.00. Biletele pot fi procurate la casele Filarmonicii Naționale și costă 100-200 lei.

Biletele pentru concert pot fi cumpărate aici

„Omu’ bun și pomu’ copt” - concert dedicat Unirii Basarabiei cu România

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
22,74
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:0,51 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău