„Noi am propus două subiecte prioritare, educația și mediu”. Valeriu Chiveri va avea o nouă rundă de discuții cu așa-zisele autorități din regiunea transnistreană
-
15 Aprilie 13:41
Drepturile omului și libera circulație vor fi discutate la întâlnirea de mâine, în format „1+1” de la Tiraspol, a anunțat vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința Guvernului. El a spus că pe agenda discuțiilor se vor regăsi și alte subiecte prioritare propuse de Chișinău, precum educația și mediul, dar și crearea fondului de convergență, transmite Radio Chișinău.
În același timp, Valeriu Chiveri a atras atenția asupra încălcărilor „constante și flagrante” ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.
El a menționat că mai multe cazuri de rezonanță sunt în atenția Biroului Politici de Reintegrare, în prezent fiind documentate circa 50 de cazuri de detenție ilegală în regiunea transnistreană. Vicepremierul a avertizat însă că numărul real este „mult mai mare”.
„Structurile din stânga Nistrului încalcă constant și flagrant drepturile omului din regiune. Și alte cazuri de rezonanță sunt în atenția Biroului Politici de Reintegrare. Acest subiect a fost inclus și pe agenda discuțiilor în formatul „1+1” din 26 februarie anul curent și va fi abordat și în cadrul reuniunii „1+1” din 16 aprilie, de mâine, de la Tiraspol. De asemenea, au fost informați actorii internaționali, inclusiv Misiunea OSCE din Republica Moldova, pentru a interveni și în alte cazuri de rezonanță care, deocamdată, nu au fost soluționate. În ceea ce privește numărul cetățenilor moldoveni deținuți ilegal acolo, nu avem o cifră exactă, însă este un număr suficient de mare. Dacă ne referim la cei care au depus cereri la CEDO și care au revenit din penitenciarele din stânga Nistrului, la acest moment avem aproximativ 50 de cazuri, însă numărul real este, evident, mult mai mare. Referitor la agenda discuțiilor de mâine de la Tiraspol, noi am propus două subiecte prioritare, și anume educația și mediul. Adițional, au fost incluse și aspecte referitoare la libera circulație și drepturile omului, subiecte tradiționale în dialogul nostru cu structurile din partea stângă a Nistrului. De asemenea, va fi discutat și fondul de convergență”, a declarat vicepremierul.
Reuniunea anterioară în format „1+1” s-a desfășurat la sfârșitul lunii februarie, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol.

