“Ne-au dat injecții ca să nu simțim durere”. Mărturiile unui militar rus care s-a predat ucrainenilor după ce a văzut că trebuie să lupte cu civili (video)

  • 05 Martie 2022 08:58
“Ne-au dat injecții ca să nu simțim durere”. Mărturiile unui militar rus care s-a predat ucrainenilor după ce a văzut că trebuie să lupte cu civili (video)

​Soldaților ruși trimiși la război în Ucraina le-ar fi fost repartizate soluții injectabile (“Promedol”), pentru a fi folosite în cazul leziunilor grave, pentru ca aceștia să nu simtă durere și să poată înainta mai departe cu tehnica militară, transmite hotnews.ro.

Informația a fost dată de un militar rus, comandantul unui pluton de 11 persoane, care s-a predat armatei ucrainene, după ce a aflat despre scopul real al intrării sale pe teritoriul regiunii Herson, scrie sursa citată.

În cadrul unei înregistrări video, postate pe pagina Serviciului de Securitate al Ucrainei, bărbatul povestește că a decis să depună armele când a aflat că a fost trimis la un adevărat război și nu la exerciții, așa cum a fost anunțat anterior de superiorii săi.

În înregistrare se vede că după ce bărbatul le-a cerut scuze ucrainenilor pentru ca a fost obligat să împuște civili, bărbatul i-a rugat pe militari să-l lase să vorbească cu soția sa căreia i-a povestit cum a ajuns la război și în ce condiții a luptat. Prezentăm mai jos dialogul militarului rus cu soția sa, tradus din limba rusă:

  • Alo, Valiușa, sunt eu. Uite-te, aici cu mine încă este maiorul Șișkanov. Ai înțeles?
  • Aha.
  • Cu mine au fost încă 11 oameni. Când a fost atacat transportul nostru, noi am ieșit, am văzut că erau civilii. Am înțeles că aici nu sunt trupe militare. Putin a dat un ordin… Ții minte, spuneam că suntem la exerciții? Totul este o aberație.
  • Da.
  • Ei împușcă în Harkov, Kiev. Copiii mor. Ei împușcă în case de locuit. Acolo nu sunt trupe militare. Sunt oameni simpli care și-au luat arme. Eu m-am predat, am depus armă. Vorbește acolo cu Katea despre Dima Șișkanov. Eu cer aici scuze. Sunt aici prizonier. Aici se comportă normal cu mine. Adresează-te la Fondul mamelor soldaților ca să fie organizat un schimb de prizonieri până când nu este târziu. Putin atâtea a făcut… Când m-au sunat, nu am avut posibilitate, ții minte, eu deja am fost departe.
  • Eu am înțeles.
  • Ne-au luat telefoanele special ca să nu putem vorbi. Ne-au dat injectii, “Promedol”, pe care să le putem injecta să nu simțim durere în cazul în care vom fi răniți, să rămânem fără un picior sau așa ceva. Asta este situația.

În cadrul înregistrării video, bărbatul a povestit cum el și colegii săi au fost informați despre necesitatea deplasării în regiunea Herson. Acesta spune că a plecat la exerciții, așa cum a fost informat de conducera sa, iar abia pe urmă înțeles că este vorba despre un război adevărat, cu victime printre civili și copii.

 

“Eu, căpitanul Rudenco Igor Alexeevici. În serviciul militar sunt din 2011. În 2014 am trecut de partea Federației Ruse (în Peninsula Crimeea - n.r.). Până în noaptea spre 24 februarie, am fost antrenați în exerciții, așa cum ne-a spus conducerea noastră. În cadrul exercițiilor am avut lecții, făceam notițe.

După asta, noaptea, 24 februarie, am format coloane. Ne-au spus că vom trece prin hotar. Sarcina noastră era să ajungem în Novaia Kahovka (orașul din regiunea Herson - n.r.), ulterior - în orașul Nicolaev și trebuia să mergem și mai departe.

Ulterior, nu aveam vreo sarcină în acest sens. Ne-a spus că totul este aranjat cu autoritățile - în casele de locuit să nu împușcăm. Ne-au spus că doar să trecem, este o înțelegere cu autoritățile, totul va fi în regulă, așa cum în 2014 Rusia a preluat Crimeea.

Când am ajuns în Novaia Kahovka, ne-am dislocat, noi nu am împușcat în case, doar într-un câmp. Ne-au spus că adversarul se află în câmp”, susține bărbatul.

Când s-a adresat către poporul ucrainean pentru a-și cere scuze, bărbatul abia a putut să stăpânească lacrimile. “Vreau să mă adresez poporului ucrainean: îmi cer scuze că mor oameni, copii, și pentru faptul că totul ce ne-au spus nu este adevărat.

Aș vrea să fac un apel soției mele. Să-i povestesc tot adevărul. Când ne-am predat, au ieșit sătenii simpli cu arme. Eu am ordonat să fie încetat focul. Am ieșit primul acolo. Ei au spus: “Uitați-vă cu ce luptăm noi, noi apărăm satele noastre.” Atunci eu am dispus să lăsăm armele“, a spus militarul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,85
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău