„Închinarea magilor”, opera de weekend la Muzeul Național de Artă al Moldovei

  • 10 Iunie 2022 14:11
„Închinarea magilor”, opera de weekend la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Muzeul Național de Artă al Moldovei (MNAM) invită publicul la o nouă ediție a proiectului expozițional #operadeweekend. „Închinarea magilor” de Nicolas – Gabriel Dupuis, o lucrare de grafică datată din a doua jumătate a secolului XVIII, va fi expusă timp de două zile. Gravura este creată pe un suport de hârtie în tehnica acvaforte după pictura lui Paolo Veronese.

Nicolas Dupuis a fost considerat unul dintre cei mai mari gravori ai secolului XVIII. Împreună cu fratele său, sunt formați în atelierul lui Gaspard Duchange. Cel din urmă îi oferă chiar mâna fiicei sale. În 1751 este agreat de către Academia Regală, iar trei ani mai târziu este acceptat ca membru cu drepturi depline.

Lucrarea de grafică „Închinarea magilor” este o replică după tabloul lui Paolo Veronese, aceasta fiind expusă în 1729 în cabinetul Trezorierului regelui Franței, Pierre Crozart. Crozart era apreciat ca fiind unul dintre cei mai mari cunoscători ai artei din toate timpurile, promovând artiștii la curtea regală. Numele lui apare pe lucrarea originală în josul lucrării, ceea ce denotă autenticitatea creației.

Potrivit directorului general al MNAM, Tudor Zbârnea, expoziția are loc doar două zile, timp în care publicul va avea ocazia să studieze opera. Lucrările de grafică sunt sensibile la lumină, iar expunerea prelungită a acestora ar putea dăuna operei.

Proiectul #operadeweekend a fost lansat pe 2 aprilie a.c., iar programul de vizitare pentru sâmbătă și duminică este de la 10:00 la 18:00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău